Homepage  / Vedete străine

Prințesa Charlotte și prințul Louis, cu ochii pe TV la finala EURO 2024, în timp ce fratele lor mai mare a fost prezent în tribune

Prințesa Charlotte și prințul Louis, cu ochii pe TV la finala EURO 2024, în timp ce fratele lor mai mare a fost prezent în tribune
13

de Cătălina Matei,

Pe contul oficial de Instagram al prinților de Wales a fost publicată o fotografie specială cu copiii mai mici ai lui Kate și William. Charlotte şi Louis apar în imaginea cu pricina urmărind la TV finala EURO 2024, în timp ce fratele lor mai mare, George, a asistat la meci în tribune, alături de tatăl său.

Noi imagini cu prinții de Wales și copiii lor

La o zi după ce Spania a învins Anglia în finala Euro 2024 de la Berlin, Kate Middleton şi prințul William au publicat pe rețelele de socializare o fotografie cu cei mai mici doi copii ai lor, Charlotte şi Louis, urmărind meciul la televizor.

În imaginea care a strâns peste 1 milion de aprecieri în nici 24 de ore de la momentul publicării, cei doi copii, în vârstă de 9 şi 6 ani, pot fi văzuţi din spate, purtând tricouri în culorile echipei Angliei, cu numele lor.

Anglia, munca voastră în echipă, curajul şi determinarea au fost o inspiraţie pentru noi toţi, tineri şi bătrâni. Felicitări Spania!”, au scris pe contul lor de Instagram prinţul şi prinţesa de Wales, semnând W & C pentru William şi Catherine.

În timp ce Charlotte și Louis au urmărit finala EURO 2024 din fața televizorului, fratele lor mai mare a avut ocazia să se afle în tribuna oficială, pe stadionul din Berlin. George l-a însoțit pe tatăl său, prințul William, și a trăit din plin emoțiile meciului.

Entuziasmați de golul egalării, cei doi prinți și-au pierdut speranța la fluierul final, când tabela arăta 2-1 pentru Spania. William a fost pe scenă pentru a-i felicita pe jucătorii ambelor echipe.

UEFA Euro 2024 – Spain vs EnglandIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Prințesa Charlotte, apariție elegantă alături de mama sa la Wimbledon

Ziua de 14 iulie a fost una importantă și pentru prințesa Charlotte, care le-a însoţit pe mama sa Kate Middleton şi pe mătuşa sa Pippa Middleton la finala masculină a turneului de la Wimbledon din Londra.

Viitoarea regină viitoarea regină a fost întâmpinată cu aplauze atunci când și-a făcut apariție în tribunele terenului de tenis și a a arătat mai bine ca niciodată în rochia ei midi mov, de la brandul Safiyaa, în timp ce prințesa Charlotte a îmbrăcat o rochiță bleumarin cu buline albe.

Înainte de a-şi ocupa locurile, cele două, mamă și fiică, s-au întâlnit cu unii dintre jucătorii de tenis britanici, inclusiv cu Emma Răducanu, potrivit Hello!. Kate Middleton, care este pasionată de tenis, patronează All England Lawn Tennis şi a Croquet Club din Wimbledon. Prințesa a preluat conducerea în urmă cu opt ani, după ce a primit patronajul de la regina Elisabeta a II-a, care avusese acest rol încă din 1952 și a prezentat trofeele câștigătorilor turneului începând cu anul 2016.

FWROIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  5 / 13

Prinţesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, a transmis în iunie, înainte de participarea la „Trooping the Colour”, parada militară anuală care marchează ziua oficială a regelui Charles, că speră să asiste la alte evenimente pe perioada verii.

Foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton