Homepage  / Știri / Televiziune

Primul sezon al serialului „Zei americani” vine în premieră în România, la AXN, din 20 aprilie

Primul sezon al serialului „Zei americani” vine în premieră în România, la AXN, din 20 aprilie

de Redactia Tvmania

Serialul dramatic „Zei americani” (American Gods), bazat pe bestseller-ul internațional tradus în peste 30 de limbi, cu același nume, scris de Neil Gaiman în 2001, va debuta pe 20 aprilie, în fiecare vineri, de la ora 22.50, la AXN.

 

Producția „Zei americani”, în care realitatea se îmbină magistral cu fantezia, spune povestea unui  nou tip de război – cel între Vechii și Noii Zei. Zeii Vechi, tradiționali, cu rădăcini mitologice din diferite culturi ale lumii, se tem, întrucât adepții lor fie pier, fie îi consideră irelevanți, fiind ușor seduși de banii, de tehnologia și celebritatea oferită de Zeii Noi.

 

Când Shadow Moon (Ricky Whittle) este eliberat din închisoare, îl întâlnește pe misteriosul Mr. Wednesday  (Ian McShane) și mai multe evenimente neprevăzute încep să se întâmple. Dar ceea ce nu știa Moon este că tocmai această întâlnire îi va schimba complet traiectoria vieții. Aflat în derivă după moartea recentă și tragică a soției sale, Shadow acceptă propunerea lui Mr. Wednesday de a-i deveni bodyguard și astfel se trezește în mijlocul unei lumi pe care se chinuie să o înțeleagă. Este o lume ascunsă, unde magia este reală, unde Vechii Zei se tem și își pierd din ce în ce mai mulți adepți în fața Noilor Zei, precum Tehnologia sau Media.

 

Mr. Wednesday, o zeitate puternică din vechea gardă, încearcă să clădească o coaliție a Vechilor Zei, pentru a le asigura existența în noua America și de a le redobândi o parte din influența pe care au pierdut-o. Pe măsură ce Shadow traversează țara, acompaniindu-l pe Mr. Wednesday, luptă din răsputeri să accepte noua realitate și mai ales rolul lui în ea.

 

Cum se va obișnui Moon cu noul său rol în lumea zeilor, cum încearcă aceștia să-și păstreze, dar și să-și atragă noi adepți, telespectatorii vor afla începând din 20 aprilie, în fiecare vineri, de la ora 22.50, la AXN.

 

Ricky Whittle (“The 100”), Ian McShane (“John Wick: Capitolul 2”, “Urzeala tronurilor”), Emily Browning (“Lemony Snicket – O serie de evenimente nefericite”), Pablo Schreiber (“Orange is the new black”), Peter Stormare (“Fargo”) și Gillian Anderson (“Dosarele X”, “Hannibal”) dau viață personajelor în seria creată de Bryan Fuller (“Hannibal”) și Michael Green (“Heroes”), cu Neil Gaiman în rol de consultant. Producția a fost dublu nominalizată la Premiile Emmy 2017, la categoriile – Outstanding Main Title Design și Outstanding Special Visual Effects.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton