Homepage  / Advertorial

Primele sărbători de iarnă în postura de gazdă: cum să-ţi pregăteşti casa pentru oaspeţi în 4 paşi

Primele sărbători de iarnă în postura de gazdă: cum să-ţi pregăteşti casa pentru oaspeţi în 4 paşi

de Redactia Tvmania

Dacă în timpul verii nu prea petreci nici măcar tu prea mult timp acasă, în sezonul rece lucrurile se întâmplă, de cele mai multe ori, exact pe dos. Nu doar că stai mai mult pe acasă, dar şansele de a avea deseori musafiri cresc semnificativ. Şi, cum cele mai bune sărbători se petrec în familie, îţi recomandăm ca, de data aceasta, să îi inviţi pe toţi la tine acasă. 

Atunci când ai norocul de a avea în viaţa ta mai mulţi oameni dragi, fie că vorbim despre familie, fie despre prieteni pe care îi consideri ca parte a familiei, există, fără doar şi poate, şi o doză de haos. Asta deoarece trebuie să ştii să te organizezi foarte bine, pentru a coordona eficient fiecare relaţie. Iar atunci când vine vorba despre sărbători, uneori pare că singura soluţie ar fi să te multiplici, pentru a putea petrece timp de calitate cu toată lumea.

Pentru că acest lucru nu este posibil, nu-ţi mai rămâne la îndemână decât o soluţie: organizează sărbătorile de iarnă chiar la tine acasă. Iată câteva sfaturi ce te vor ajuta să te pregăteşti:

  1. Eliberează holul 

Deşi este deseori trecut cu vederea atunci când vine vorba despre zonele importante din casă, holul este totuşi cel ce poate să le creeze prima impresie celor ce îţi calcă pragul. Ştim că iarna este ceva mai aglomerat decât în sezonul cald, deoarece hainele groase ocupă mai mult loc, iar pantofarul este plin cu cizme, ghete cu toc, ghete fără toc, cizme de zăpadă, ghete iarna barbati. Însă, pentru ca oaspeţii tăi să fie întâmpinaţi de un spaţiu ordonat şi primitor, este necesar să păstrezi pe hol doar elementele pe care le folosiţi cel mai des. 

Poţi depozita restul în dressing, cel puţin pentru moment. Astfel, holul tău va părea mai spaţios şi, mai ales, va avea loc disponibil pentru lucrurile invitaţilor. 

  1. Ordonează bucătăria 

Fie că vei alege să găteşti toată mâncare, fie vei face comandă la restaurantul preferat ori invitaţii tăi vor aduce fiecare câte un fel de mâncare şi nu trebuie decât să reîncălzeşti, bucătăria ta trebuie să fie, înainte de toate, ordonată. Nu numai că se va crea un haos odată ce toată mâncarea va fi gata, dar inevitabil vor intra aici şi invitaţii tăi. Alege să depozitezi în dulapuri lucrurile pe care nu le vei folosi şi curăţă-le temeinic pe cele ce rămân. 

Este indicat să îţi pregătești şi frigiderul. Vei avea nevoie de spaţiu pentru a păstra toate alimentele proaspete, aşa că este un bun prilej de a renunţa la borcanele începute şi neterminate de ceva timp. 

  1. Curăţă temeinic baia 

Ştim că acorzi o atenţie desăvârşită băii şi în mod normal, dar acum că vei avea o casă plină de invitaţi este necesar ca fiecare colţ din aceasta să fie curăţat. Nu doar din motive evidente, de igienă, ci şi pentru că acest lucru te va ajuta să faci, la final, mai repede curăţenie. Pentru o eficienţă mai mare, poţi aplica detergentul pe suprafeţe, pentru a avea timp să acţioneze, în timp ce tu te ocupi de altă zonă a casei. 

La finalul curăţeniei, ţine cont de faptul că un număr mare de oameni va intra pentru a o folosi şi este indicat să pui la dispoziţia lor mai multe prosoape de mâini. 

  1. Elimină praful din toată casa 

Dacă există un inamic public pe care toată lumea se străduieşte mereu să-l înfrângă, indiferent dacă locuiești într-o garsonieră ori într-o vilă cu două etaje, acela este, cu siguranţă, praful. Nu degeaba investim sume considerabile în cele mai bune aparate de aspirat şi spălat pe jos. Dacă în privinţa mobilei, pentru curăţare, lucrurile sunt simple, pentru pardoseli ai nevoie de ceva mai multă organizare. Apelează din timp la o firmă specializată pentru a-ţi curăţa covoarele, deoarece va dura câteva zile. Cu un aspirator bun şi cu un mop, vei putea curăţa pardoselile de praf, iar atunci când vei reaşeza covoarele, casa ta va fi lună.

Deşi efortul depus este unul considerabil, vei vedea că rezultatul va fi peste aşteptări. Acum nu-ţi mai rămâne decât să te bucuri de primele sărbători de iarnă din calitatea de gazdă. 

Sursa foto: Shutterstock

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton