Deși mai este puțin până la sfârșitul anului 2021, din punct de vedere astral, lucrurile se pot schimba radical, pe toate planurile. Ce șanse sunt? Iată ce dezvăluiri am aflat de la Neti Sandu, cea care de mai bine de 25 de ani realizează rubrica Horoscop din cadrul știrilor Pro TV.
„N-aduce anul ce-aduce ceasul”, spune o vorbă veche românească, iar astrele par să nu o contrazică. Cel puțin așa ne-a lămurit Neti Sandu, realizatoarea rubricii Horoscop de la Pro TV. Și cum anul 2021 se apropie de final, am întrebat-o ce surprize mai pot apărea… din punct de vedere astral.
„Da, se mai pot întâmpla și lucruri bune, pentru că se mai grupează și în mod favorabil. Sunt zile în care toate sunt puse cu mâna și, într-o clipă ca asta poți să rezolvi foarte multe lucruri și să dai uitării toate supărările, nereușitele și blocajele. Sunt niște punți care se fac, dar cu cât lucrezi mai mult cu tine și faci exerciții de interiorizare, cu atât mai mult simți când vine un astfel de moment. Într-o astfel de zi, dacă noi creăm alte trasee, ne facem alt destin. E foarte greu să te ții de asta, să duci totul către pozitiv, să nu aluneci spre negativ. Asta e constatarea mea”, ne-a explicat Neti Sandu.
Cum va arăta 2022
Contextul pandemic a schimbat total umanitatea, indiferent de zodii. Prin urmare, și în 2022 lumea va avea de-a face cu provocări. „O să fie un an delicat pentru că, pe de-o parte Jupiter se mută în zodia Peștilor și, într-adevăr, ne dă o hipersensibilitate și o tendință de a cultiva foarte mult și frumosul, și interiorul, spiritualul, emoționalul, dar, pe de altă parte, rămânem cu Saturn în Vărsător care ne cam taie aripile. Poate că faptul că Jupiter ajunge și în Berbec să ne dea impulsul de a începe, în forță, lucruri noi, de a o lua de la început, cu dreptul”, ne dezvăluie vedeta Pro TV.
Ce zodii vor fi favorizate de Marele Benefic
Planeta Jupiter este Marele Benefic al Zodiacului, iar Neti Sandu ne-a clarificat poziția lui:
„Jupiter este al 3-lea patron al Peștilor și Jupiter, care este o planetă foarte importantă – Marele Benefic, bancherul zodiacului și o planetă care vine o dată la 12 ani într-o zodie care să aducă schimbările absolut necesare.
O dată la 12 ani se dă ca un fel de examen și se face un check-in să se vadă dacă avem serviciul care trebuie, stăm în locuința care ni se potrivește – pentru următorul mandat de 12 ani.
Dacă suntem la serviciul potrivit, cu persoana potrivită, cu prietenii potriviți – se verifică parametrii la toate nivelele. Foarte mulți îmi reporșează că eu îi încurajez: „Vezi că vine anul tău, pregătește-te, o să fie bine, cele mai mari reușite sunt în anul tău”, dar dacă Jupiter „te verifică” și vede că nu ai făcut ce tu singur ai zis că o să faci, dacă te-ai depărtat de angajamentul pe care tu singur ți l-ai luat față de tine, gata, te taxează și de aia în anul tău ai numai dezamăgiri”.
Care este vibrația numerologică a anului 2022
„O să fie o multiplicare. De exemplu, poate fi bun pentru pereche – este 2 de natura Taurului care are nevoie de un partener.
După aceea, mai avem încă un 2 – asta înseamnă că lucrurile care se pot face anul viitor se pot dubla – dar trebuie să ținem cont că și în bine, și în rău pentru că Jupiter și Mercur vor retrograda, plus că nu trebuie să uităm că noi începem anul, luna ianuarie, cu Mercur și Venus retrograde – 2 indicatori financiari, dar și de natură emoțională și de comunicare – e ca un început de an cu frâna de mână trasă și noi trebuie să facem efort să perfectăm comunicarea cu celălalt.
Dacă o luăm simplu, că e un an de natura lui 2, atunci înțelegem că trebuie să învățăm să trăim cu celălalt, să-i lăsăm loc și celuilalt, să nu-l sufocăm. Pe de altă parte, pentru că sunt 222 – aflăm că putem rezolva în colectivitate, trebuie să învățăm să colaborăm în masă. Într-un fel ni se spune că puterea e la noi, pe de altă parte, noi trebuie să învățăm să facem corp comun”.