Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Primele imagini cu Irina Fodor la filmările pentru America Express 2022. „Mai moțată de atât, nu se poate!”

de Andra Stana,

Irina Fodor și echipa de la America Express 2022 au ajuns zilele trecute în Mexic, iar filmările sunt în toi. Prezentatoarea emisiunii împărtășește cu fanii ei din mediul online, în mod constant, imagini de pe traseul pentru show-ul de la Antena 1.

Irina Fodor, apariție exotică la filmările America Express 2022

Irina Fodor a postat primele imagini de la filmările pentru America Express 2022. Prezentatoarea a recunoscut, într-un mesaj publicat pe Instagram, că Mexicul își dezvăluie splendorile.

„Cursa a început, iar Mexicul își dezvăluie splendorile❤️ Traseul așează, în fața noastră, culori vibrante, tradiții fascinante și aventuri de neegalat.🥰 Urați-le noroc concurenților noștri, căci America Express le pune la încercare toate simțurile!”, a fost prima postare făcută de Irina Fodor la sosirea în Mexic.

„Mai moțată de atât, nu se poate!”

Într-o altă postare, de pe 28 mai, Irina Fodor le-a arătat fanilor ei din mediul online ce accesoriu a purtat la filmări.

„Mai moțată de atât, nu se poate!😂 De abia am încăput în cadru cu accesoriul ăsta pe cap.🙊”, a scris prezentatoarea America Express 2022.

„Nopțile de weekend în Mexic sunt o explozie de energie”

Tot în acest weekend, Irina Fodor a mărturisit că, și în 2022, este o adevărată provocare să te afli în cursa America Express.

„Gata de fiesta! Nopțile de weekend în Mexic sunt o explozie de energie și muzică, străzile sunt înțesate de oameni, la fiecare colț de stradă se gătește câte ceva, iar aromele ridicate în aer trezesc pofta de mâncare chiar dacă de abia ai luat masa.😅 O adevărată provocare atunci când ești în cursa America Express, iar siesta iși face apariția rar spre deloc în program.🤣”, a povestit Irina Fodor.

Totodată, vedeta Antenei 1 a mai spus că, până acum, „mexicanii s-au dovedit a fi oameni calzi și prietenoși cu străinii”.

„Vin să facă poze cu noi chiar dacă nu ne cunosc, doar pentru că văd desfășurarea de forțe din jur și își dau seama că se petrece ceva important. Trupele de mariachi sunt peste tot, iar muzica lor tradițională răsună până spre dimineață.

Prin tot acest peisaj aglomerat, concurenții aleargă către misiuni și speră să prindă un loc în fruntea clasamentului, pentru ca aventura lor în aceste locuri de poveste să dureze cât mai mult. ❤️ America Express continuă!🎊”, a mai povestit prezentatoarea America Express 2022.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te