Homepage  / Vedete româneşti

Primele imagini cu fiul lui Nicolae al României. Micuțul poartă numele străbunicului său, Regele Mihai

Primele imagini cu fiul lui Nicolae al României. Micuțul poartă numele străbunicului său, Regele Mihai

de Cătălina Matei,

La doar câteva zile după nașterea primului lor băiat, Nicolae al României și soția sa, Alina-Maria de Roumanie, au apărut într-un pictorial al publicației franceze „Histoires Royales”. Cei doi doi apar în fotografii alături de ambii copii: fiica lor de 1 an și jumătate, Maria Alexandra, și nou-născutul lor, Mihai, care poartă numele străbunicului său.

Pe 15 aprilie, la Spitalul Polizu, a apărut lume strănepotul regelui Mihai I al României. De altfel, părinții lui, fostul principe Nicolae și Alina-Maria de Roumanie,au decis ca noul membru al familiei să poarte numele regelui. Astfel, micuțul este declarat în certificatul de naștere ca Mihai al României Medforth-Mills.

„Soția mea, Alina Maria, și fiul nostru sunt sănătoși”, a spus Nicolas în comunicatul său de presă publicat după naștere.

Mihai s-a născut în Vinerea Mare a calendarului catolic. Tot în apropierea Paștelui, în 1990, Regele Mihai I avea să se întoarcă pentru prima dată în România, după 45 de ani de exil. Împiedicat să-și obțină viza, întoarcerea Regelui Mihai a avut loc în cele din urmă în decembrie 1990, de Crăciun. „Astăzi toată familia noastră este plină de bucurie în acest moment special. Mulțumim tuturor celor care ne însoțesc pentru dragostea și entuziasmul lor”, a continuat Nicolae în comunicat.

La doar câteva zile după nașterea mezinului au apărut și primele imagini cu familia în formulă completă. Astfel, nepotul Regelui Mihai a oferit primele fotografii cu micuțul unei publicații franceze, „Histoires Royales”. Mai precis, sunt trei imagini realizate de fotograful David Nivière în care Nicolae al României și soția sa apar alături de ambii copii: fiica lor de 1 an și jumătate, Maria Alexandra, și nou-născutul lor, Mihai.

Pentru această ședință foto, Alina-Maria a ales să poarte un costum popular românesc , la fel și micuța Maria Alexandra.

Un principe fără un titlu oficial

Nicolae al României este primul dintre cei doi copii ai Principesei Elena a României cu primul ei soț Leslie Robin Medforth-Mills. Până la vârsta de doi ani, Nicolae a locuit cu sora lui la reședința familiei regale române din Elveția.

Nicolae a vizitat România entru prima dată în 1992, în timpul Paștelui, alături de regele Mihai și regina Ana.

El a primit titlul de principe al României în ziua în care a împlinit 25 de ani. În 2015, la 1 august, i-a fost retras titlul și a fost exclus din linia de succesiune a tronului, aparent după controverse legate de o relație cu o tânără care a rămas însărcinată. Prințul Nicolae era al treilea moștenitor al tronului, după Principesa Margareta și Principesa Elena (mama sa).Tânăra, Nicoleta Cîrjan, a susținut că fetița pe care a născut-o în 2016 este fiica principelui Nicolae, însă acesta a recunoscut-o la câțiva ani după apariția copilului.

Nicolae Medforth-Mills s-a căsătorit religios, în 2018, cu Alina Maria Binder, în Sinaia, fără ca reprezentanții Casei Regale a României să participe la ceremonie.

Pe 7 noiembrie 2020 s-a născut Maria Alexandra, primul copil legitim al lui Nicolae.

Maria Alexandra, primul copil legitim al lui Nicolae.
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton