Homepage  / Televiziune

Prima TV, program special în ziua funeraliilor Papei Francisc

Prima TV, program special în ziua funeraliilor Papei Francisc

de Redactia Tvmania,

România își pleacă fruntea, alături de întreaga lume, într-un ultim omagiu adus unui om al păcii și al poporului. Sâmbătă, 26 aprilie, în ziua funeraliilor Papei Francisc, Prima TV dedică întreaga dimineață unei ediții speciale FOCUS, A DIO, cu transmisiuni în direct de la Roma.

Prima TV, program special în ziua funeraliilor Papei Francisc

Începând cu ora 10:00, telespectatorii vor putea urmări în direct, din inima Vaticanului, ceremonia funerară a unui lider spiritual care a atins inimile a sute de milioane de oameni. Sub greutatea clopotelor din Roma, ecoul acestei despărțiri răsună pe întregul glob.

Prima TV oferă telespectatorilor o perspectivă profundă asupra unui eveniment care cutremură întreaga lume, de la trecerea în neființă a Sfântului Părinte și până la ce urmează și care sunt momentele solemne ale conclavului care va alege Noul Papă. A DIOediția prezentată de Raluca Al-Haddad, va aduce, în direct de la Roma, funeraliile, prezentate de corespondentul special FOCUS, Marius Saizu.

A Dio este un omagiu, o reverență în fața unui destin care a inspirat compasiune, credință și umanitate. În ediția specială de sâmbătă a știrilor Focus, alături de Raluca Al-Haddad vor fi prezenți în studio jurnaliști și invitați speciali, care le vor vorbi celor de acasă despre contextul, simbolurile și trăirile acestui moment unic în istorie.

Sâmbătă, de la ora 10:00, la Prima TV, post de televiziune din portofoliul Grupului, Clever, trăim, împreună, într-o zi a tăcerii și rugăciunii, în care lumea se oprește pentru a spune, cu durere și recunoștință: A DIO, Sanctitate.

Sursă foto: Prima TV

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton