Homepage  / Articole

Prima ediţie „Demascarea”: ce vedete au fost invitate

Prima ediţie „Demascarea”: ce vedete au fost invitate

de Redactia Tvmania

Duminică, pe 8 iulie, Dan Negru a dat startul emisiunii „Demascarea”. Fiecare ediţie va aduce surprize şi deghizări senzaţionale, promite prezentatorul show-ului. Printre invitaţii primei ediţii s-au numărat Connect-R, Pepe şi Maria Cârneci.

Connect-R  s-a deghizat în Tarzan!

Connect-R i-a pus duminica aceasta în dificultate pe cei doi căpitani de echipă de la „Demascarea”, Daniela Crudu şi Ionuţ Iftimoaie. Bărbia, nasul, sprâncenele, expresia facială, nimic nu părea să indice ce vedetă se ascunde în spatele acestei măşti. Connect-R a apărut ca un veritabil om al junglei, îmbrăcat într-o ţinută cu imprimeu din piele de animal.

[imagebrowser id=787]

Deşi Cruduţa a făcut un pas important întrebându-l dacă dansăm pe muzica lui în cluburi, răspunsul echipei nu a fost cel corect, Daniela mergând pe varianta CRBL. Nici Ionuţ Iftimoaie nu a reuşit să afle identitatea vedetei mascate, crezând că sub mască se ascunde Aurelian Temişan.

Pepe a făcut senzaţie deghizat în Băsescu!

Cu greu ar fi putut cineva să-l recunoască pe Pepe…Întreaga fizionomie a cântăreţului a fost modificată pentru ca în platoul emisiunii să apară nimeni altcineva decât Traian Băsescu. Numărul de umor pe care l-a interpretat, în care şi-a făcut auzită şi vocea, nu le-a oferit, se pare, prea multe informaţii căpitanilor de echipă Daniela Crudu şi Ionuţ Iftimoaie.

[imagebrowser id=788]

După ce a încercat să mai afle un indiciu important, întrebându-l dacă practică boxul, Ionuţ Iftimoaie a ales să meargă pe varianta Mircea Badea, în timp ce Daniela Crudu a considerat că Marcel Pavel este cel care se ascunde sub mască.

Anca Ţurcaşiu, de nerecunoscut sub masca Omului de paie!

În costumul Omului de paie şi purtând un machiaj care să-i ascundă identitatea, nici echipa condusă de Daniela Crudu, nici echipa lui Iftimoaie nu a reuşit să o recunoască pe Anca Ţurcaşiu.

[imagebrowser id=789]

Întrebările le-au oferit indicii relevante, aceştia aflând că vedeta din spatele măştii a lucrat în teatru şi că este mămică, însă Ionuţ Iftimoaie a optat pentru Maria Buză, iar Daniela Crudu a crezut că în spatele măştii se află Dana Nălbaru.

Maria Cârneci a fost Einstein!

Cu un machiaj de excepţie, nas fals, sprâncene foarte mari, părul alb vâlvoi şi mustaţă, îndrăgita cântăreaţă Maria Cârneci a fost nimeni altcineva decât Einstein. Şi ţinuta i-a fost de mare ajutor în intrerpretare, aceasta îmbrăcând un halat alb pe care avea inscripţionată celebra formulă E=mc².

[imagebrowser id=790]

Atât Ionuţ Iftimoaie, cât şi Daniela Crudu s-au folosit de orice informaţie care le-a fost oferită, reuşind să-şi facă o idee destul de corectă asupra vedetei din spatele măştii. Lucrurile au devenit însă mult mai clare când “masca” a fost întrebată dacă este cumva o cântăreaţă de muzică populară.

Un nou look pentru Gelu Voicu!

Îndrăgitul cântăreţ de muzică populară, Gelu Voicu, a acceptat provocarea de a-şi schimba radical look-ul! Îmbrăcat într-un costum cu specific mexican, cu o pălărie imensă, el  a intrat duminică în pielea unui mexican, interpretând acompaniat de un band simpatic celebra melodie La Cucaracha.

[imagebrowser id=791]

Vocea a fost un punct de pornire foarte bun pentru cele două echipe aflate în luptă, echipa Cruduţei părând să meargă la sigur întrebându-l dacă este din Teleorman.

Rică Răducanu a făcut un număr de magie deghizat în Obelix

Nimeni nu ar fi putut să intre în rolul Obelix la fel de bine ca Rică Răducanu! Constituţia solidă, părul roşu prins în cozi împletite, mustaţa şi costumul specific celebrului personaj au reuşit să creeze o mască reuşită şi să ascundă foarte bine identitatea vedetei din spate.

[imagebrowser id=792]

Rică Răducanu a prezentat celor două echipe un număr de magie, având-o ca asistentă chiar pe Cruduţa, căpitan în echipa femeilor.

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton