Prima doamnă a Ucrainei și-a deschis un cont de Telegran
Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, în vârstă de 44 de ani, își dorește să ajute cum poate, chiar și cu informații care să fie corecte și verificate. Drept urmare, soția președintelui Ucrainei și-a deschis un canal pe Telegram. Aici, aceasta publică informații actualizate și verificate despre războiul dintre Rusia și Ucraina, potrivit publicației Ukrainska Pravda, citată de libertatea.ro.
„Cum să acționezi și să trăiești în timpul războiului? În aceste zile, cu toții avem multe întrebări. Vreau să ajut cât de mult pot. Așa că deschid canal special Telegram, cu răspunsuri verificate”, a explicat Olena Zelenska.
Canalul @FirstLadyOfUkraine Telegram conține:
- Link-uri către canalele oficiale de comunicare ale statului ucrainean și canalele Telegram privind activitatea de transport și infrastructură;
- Link-uri către informații despre modul în care pot fi sprijiniți militarii, lucrătorii din domeniul sănătății, voluntarii, cei care acordă asistența umanitară etc.
- Link-uri către liniile telefonice de asistență de stat, de asistență psihosocială, informații despre evacuare și asistență în străinătate pentru refugiați, resurse de informare pentru persoanele cu dizabilități.
De asemenea, soția lui Volodimir Zelenski promite că informațiile vor fi actualizate constant.
Olena Zelenska, noi imagini din Ucraina
Prima doamnă a Ucrainei era deja foarte activă pe Instagram, acolo unde a publicat noi imagini din țara ei măcinată de războiul declanșat de Rusia.
„Așa arată Ucraina acum. Iată un videoclip pe care să îl vadă toată lumea – suntem în război. Din cauza atacului lui Putin, ucrainenii trebuie să-și ducă copiii în pivnițe în fiecare noapte. Ucraina este o țară pașnică. Suntem împotriva războiului și nu am atacat primii. Dar nu vom renunța”, a scris Olena Zelenska, pe Instagram.
Într-o altă postare, prima doamnă a Ucrainei apare în echipament militar. Ea le mulțumește tuturor femeilor pentru tot ceea ce fac pentru țara lor în aceste momente tragice și promite că primăvara poate aduce pacea pentru Ucraina.
Citește și: