La Prima poate fi urmărit, din 14 martie, de luni până vineri, de la ora 17.00, spin-off-ul serialului italian „Elisa di Rivombrosa”, „Fiica Elisei” („La figlia di Elisa”), producţie difuzată în ţara de origine în 2007.
La Prima poate fi urmărit, din 14 martie, de luni până vineri, de la ora 17.00, spin-off-ul serialului italian „Elisa di Rivombrosa”, „Fiica Elisei” („La figlia di Elisa”), producţie difuzată în ţara de origine în 2007.
În centrul poveştii va află, de data aceasta, tânăra contesă Agnese Ristori, fiica Elisei di Rivombrosa. În 1797, aceasta se întoarce pe domeniul familiei, de care are grijă, după moartea părinţilor, fratele ei, Martino. Dar, cu toată fericirea de a fi din nou acasă, nimic nu mai e atât de simplu cum părea în copilărie. Agnese are de înfruntat intrigi familiale, pericole care-i ameninţă viaţa, dar şi dulcile chinuri ale unei mari iubiri.
Cea care îi dă viaţă lui Agnese e actriţa Sarah Felberbaum. Născută la Londra în urmă cu 37 de ani, Sarah a locuit de la vârsta de un an în Italia, ţară în care şi-a construit o carieră atât în modelling, cât şi în actorie. Ea este căsătorită din 2015 cu fotbalistul de la A.S. Roma, Daniele De Rossi, şi au împreună o fată.
„Fiica Elisei” a avut, în varianta originală, opt episoade. Pe lângă Sarah Felberbaum mai joacă Giulio Berruti, Paolo Seganti, Valentina Pace şi Giorgio Borghetti. Din serialul „Elisa di Rivombrosa” au rămas în distribuţie Sabrina Sirchia (Bianca), Danilo Maria Valli (Gasparo), Giovanni Rizzuti (Titta), Simona Mastroianni (Giannina), Jane Alexander (Lucrezia) şi Alessandra Barzaghi. În 2010 a fost anunţat şi al doilea sezon din „Fiica Elisei”, însă, în cele din urmă, proiectul a fost anulat.
CITEȘTE ȘI:
Prima TV anunță lansarea unui nou sezon al serialului „Elisa di Rivombrosa”
Prima TV aduce, din 1 ianuarie, serialul italian „Elisa di Rivombrosa”