; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Friends Reunion

„Prietenii tăi: Reuniunea”, o întoarcere emoționantă în timp

29 May 2021

Plin de căldură și de bucurie reală, ca orice întâlnire între prieteni adevărați, episodul special din „Prietenii tăi' (disponibil pe HBO Go din 27 mai) a reușit mai mult decât evocarea unuia dintre cele mai longevive și apreciate sitcomuri hollywoodiene.

„Prietenii tăi: Reuniunea' este, în aceeași măsură, reamintirea unei epoci de prosperitate, seninătate și destindere spre care azi ne uităm cu nostalgie, spun cei mai mulți critici despre reîntâlnirea celor șase simpatici colegi de apartament. 

Intervievați de James Corden în fața fântânii emblematice de pe generic, Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, David Schwimmer, Matt LeBlanc și Matthew Perry au pășit cu vizibilă emoție în platou, fiind întâmpinați cu urale deloc circumstanțiale de spectatorii de la fața locului, dar în mod sigur întâmpinați cu entuziasm și de publicul din toate țările în care a fost difuzat episodul. 

La această veselă revedere au participat și câțiva dintre numeroșii invitați speciali ai serialului, printre care Reese Witherspoon, Tom Selleck, Larry Hankin, dar și Elliott Gould și Christina Pickles (care i-au jucat pe părinții lui Ross și ai Monicăi). În platou au venit, de asemenea, vedete de azi, precum Kit Harington, David Beckham, Malala Yousafzai, Justin Bieber, Mindy Kaling sau BTS. 

S-au evocat recorduri, pentru că serialul „Prietenii tăi' a durat zece ani (din 1994 până în 2004) și a avut 236 de episoade, fiind difuzat în peste 220 de teritorii. „Prietenii tăi' a fost serialul de comedie numărul unu șase sezoane în șir, cu o medie de 25 de milioane de telespectatori pe săptămână. Am mai aflat și că 52 de milioane de oameni au urmărit episodul final și că serialul a fost urmărit de peste 100 de miliarde de ori pe toate platformele. 

Dezvăluiri simpatice 

Dincolo de recorduri se află însă multă emoție și o montură comică extrem de inspirată, care a funcționat încă de la primele secvențe. Episodul pilot, difuzat de NBC pe 22 septembrie 1994, avea să ofere toate indiciile despre reușita întregului serial. De la necunoscuții înfățișați în prima secvență, care vorbeau într-o cafenea despre întâlniri și vise ciudate, am ajuns rapid să aflăm „fișa' caracterială a tuturor celor șase.

Până la sfârșitul episodului, știam deja că Chandler este un pontos nefericit cam prea legat de mamă, că Joey e un înțelept nedescoperit, că Monica se pregătește pentru o întâlnire, că bietul Ross tocmai a fost părăsit de soție și că Phoebe e o tipă cam ciudată, preocupată de aurele oamenilor. Peste toți și toate năvălea adorabila și răsfățata Rachel, în rochie de mireasă, după ce își lăsase mirele baltă la altar. Iar Ross se îndrăgostea de ea pe loc. 

Creatorii serialului, Martha Kauffman, David Crane și Kevin Bright, aflați în public, au povestit însă cât de greu a fost în realitate să alcătuiască distribuția care s-a dovedit ideală pentru poveste și care acum pare singura imaginabilă pentru rolurile lui Ross, Monica, Rachel, Joey, Phoebe și Chandler. 

Marele secret al reușitei serialului a fost, de altfel, prietenia reală care s-a legat între cei șase actori, care au făcut chiar un pact să apere această legătură orice ar fi, pentru că altfel totul s-ar fi încurcat. Este ceea ce i-a „apărat' chiar și în momentele în care prietenia lor de dincolo de ecran și de datele scenariului era în pericol să se fisureze. 

O dezvăluire uimitoare a acestui episod special este aceea că   David Schwimmer și Jennifer Aniston au fost, la un moment dat, destul de îndrăgostiți unul de celălalt. „În primul sezon, am avut o mare pasiune pentru Jen', a dezvăluit Schwimmer. Jennifer Aniston a confirmat și ea că se plăceau reciproc foarte mult și se strângeau în brațe cu afecțiune reală, adăugând însă că toate acele sentimente n-ar mai fi posibile azi.

Spre deosebire de eroii lor din serial, actorii nu s-au apropiat niciodată așa cum poate și-ar fi dorit și au rămas întotdeauna doar buni prieteni. „Eram ca două nave care doar se intersectau, pentru că unul dintre noi era întotdeauna într-o relație', a mai povestit David Schwimmer. „Nu am trecut niciodată granița prieteniei, am respectat-o mereu', a mai spus el, ceea ce nu l-a împiedicat pe Matt LeBlanc să pufnească în râs în stilul lui Joey în acel moment.  

 

O întâlnire comparată cu cea a Beatles-ilor

Evident, acest episod special pe care îl putem urmări la 27 de ani de la premieră nu poate fi chiar pe placul tuturor. Dincolo de comentariile care l-au caracterizat drept „lungit' sau „lipsit de conținut', „Prietenii tăi: Reuniunea' este evocarea unei producții care a excelat la toate capitolele. Astăzi ne dăm foarte bine seama, încă o dată, de ce serialul rămâne atât de bun. De la replicile inteligente la vivacitate și ritm, de la echilibrul perfect al celor șase personaje, care, potrivit Marthei Kauffman, „aveau, fiecare, propria poveste, dar funcționau cel mai bine împreună' și până la faptul că „Prietenii tăi' nu era niciodată, nici măcar un moment, exagerat sau vulgar. 

Și mai e ceva foarte important. „Prietenii tăi: Reuniunea' a realizat o întoarcere perfectă în timp, punând o oglindă autentică în fața vremurilor de atunci. O epocă, au spus criticii, „anterioară pandemiei, insurecțiilor, războaielor, momentului 11 septembrie și chiar smartphone-urilor și nebuniei informației. Lansat în 1994 și orbitând în simpatica sa bulă fictivă, «Friends» rămâne un artefact al unei perioade în care America era împăcată, prosperă și într-o poziție de superputere fără precedent'.

Comparat, pentru nostalgia pe care o declanșează, cu o imaginară întâlnire a Beatles-ilor la Hollywood, în secolul al XXI-lea, „Prietenii tăi: Reuniunea' reușește, prin urmare, să ne facă să simțim din nou, pe toată durata sa, căldura reală pe care o degaja acest grup de prieteni, dând impresia că „vor fi acolo pentru tine oricând vei avea nevoie de ei'. Nu e chiar puțin, nu-i așa?

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare