Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

119648009_1298369493838320_7927013377439961238_n

„Prețul fericirii”: E iar scandal în culisele serialului

15 October 2020

Au mai fost tensiuni pe platourile de filmare de la „Prețul fericirii', serial difuzat de Kanal D, dar păreau că țin de domeniul trecutului. Însă recent, scriu tabloidele din Turcia, actorii Talat Bulut și Şevval Sam s-au certat iar la cuțite!

 

Telespectatorii români văd acum sezonul 3 din „Prețul fericirii', „Yasak Elma' în original, dar în țara de origine, de luna trecută, a început sezonul 4, care se bucură în continuare de audiențe bune, una dintre explicații, scrie televizyongazetesi.com, fiind și aceasta: cele trei actrițe care formează nucleul dur al distribuției, Şevval Sam, Eda Ece și Nesrin Cavadzade, adică Ender, Yildiz, respectiv Șahika, se înțeleg foarte bine – pe cât de scorpii sunt în serial, pe atât de prietene sunt în viața reală.

 

Filmările sunt așadar în plină desfășurare, iar recent, potrivit site-ului teammy.com, Şevval Sam și Talat Bulut, în poveste foști soți, s-au certat atât de rău, încât au fost despărțiți cu forța, iar el a amenințat că iese din serial. 

 

Nu e prima oară când cei doi actori se ceartă. În 2018, în mai, Bulut a fost acuzat de hărțuire sexuală de o asistentă de producție de la „Prețul fericirii'. Ulterior, în august același an, procurorii au decis că nu poate fi acuzat, din lipsă de probe, a scris atunci hurriyetdailynews.com. Dar, cum Bulut nu ar fi fost la prima abatere de acest gen în carieră, reacțiile de revoltă în breaslă nu au întârziat să apară, de el delimitându-se inclusiv colegii săi, Şevval Sam, Eda Ece, Sevda Erginci și Onur Tuna (ultimii doi au ieșit între timp din serial), plus regizoarea Neslihan Yeşilyurt. Cea mai vehementă dintre ei a fost chiar Şevval Sam, care ar fi comentat la petrecerea echipei de la un final de sezon că Bulut este „o entitate inutilă', cuvinte care l-ar fi enervat la culme pe actor. 

 

Însă, pentru că serialul a avut și are, după cum spuneam, mare succes, producătorii au reușit să liniștească apele și să țină lucrurile sub control. Dar se pare că nu le iese întotdeauna!

 

„Prețul fericirii' se vede la Kanal D lunea și marțea, de la 20.00. 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare