Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Preselecţiile pentru concursul de cultură generală „Câştigă România!” au loc în Capitală pe 5 şi 9 aprilie

de Redactia Tvmania

Virgil Ianțu, gazda „Câștigă România!”, îi așteaptă pe pasionații concursurilor de cultură generală în zilele vineri, 5 aprilie şi marţi, 9 aprilie, între orele 14.00-20.00, la sediul Televiziunii Române, intrarea din Strada Pangrati.

Fanii „Câștigă România!” au şansa să-şi împlinească visul şi să devină concurenţii unicului concurs de cultură generală din peisajul media. Virgil Ianțu, gazda concursului difuzat de TVR 2, îi provoacă pe toţi cei dornici să-şi testeze cunoştinţele de cultură generală pe teme despre ţara noastră să ia parte la preselecţiile celui de-al cincilea sezon. Vineri, 5 aprilie şi marţi, 9 aprilie, între orele 14.00-20.00, la sediul Televiziunii Române, toţi cei care vor să arate că au cultură generală şi să câştige premiile puse în joc de TVR 2 sunt așteptați la sediul Televiziunii Române, intrarea din strada Pangrati.

Producţie 100% românească, a Televiziunii Române împreună cu compania Zucchero Media, „Câştigă România!” este o emisiune-concurs de cultură generală difuzată la TVR 2 prezentată de Virgil Ianţu. În fiecare ediţie, în platoul emisiunii se află trei concurenţi. Calculatorul alege de pe harta României un judeţ de graniţă ca punct de plecare, iar misiunea celor aflaţi în concurs este să ajungă într-un alt judeţ, tot de graniţă. Pentru a merge mai departe, participanţii trebuie să răspundă corect la întrebări de cultură generală ce au legătură cu judeţele „prin care trec”. Concurentul care reuşeşte să câştige zece ediţii consecutive, maximum de ediţii la care poate participa prin regulament, intră şi în posesia Marelui Premiu „Câştigă România”, un autoturism.

„Câştigă România!” a devenit una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite emisiuni de gen din Romania, aceasta fiind remarcată şi la nivel internaţional. Emisiunea-concurs de pe TVR 2 s-a lansat pe piaţa internaţională, iar în premieră formatul românesc prezentat de Virgil Ianţu va fi adaptat pentru publicul american. Actriţa Whoopi Goldberg va fi producătoarea show-ului, care se va intitula „Win Your Country“.

În 2017, producţia TVR a fost selecţionată la Eurovision Creative Forum, organizat de EBU (European Broadcasting Union). Un an mai târziu, concursul de cultură generală de la TVR 2 a fost selectat în finala „International Format Awards 2018”, la secţiunea Cel mai bun format de game show de studio, într-o competiţie internaţională în care se premiază cele mai valoroase formate de emisiuni.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te