Homepage  / Oscar / Oscar 2021

Premiile Oscar 2021. „Colectiv” ne dă emoții la Oscar

Premiile Oscar 2021. „Colectiv” ne dă emoții la Oscar

de Redactia Tvmania

Anul acesta, gala premiilor Oscar se vede altfel la noi: emoțiile au crescut în intensitate, pentru că filmul documentar „Colectiv” a primit două nominalizări, la categoriile „Cel mai bun film străin”, respectiv „Cel mai bun film documentar”.

Pe 26 aprilie, cea de-a 93 gală a Premiilor Oscar își va desemna laureații, după un an greu, în care industria cinematografică a fost aproape pusă la pământ de pandemie. Nominalizările au marcat câteva premiere istorice, dintre care prima, și cea mai importantă pentru noi, este intrarea în competiție, la două categorii, a lungmetrajului „Colectiv”, despre evenimentele tragice ce au zguduit România acum cinci ani. Regizat de Alexander Nanau (foto medalion), prima producție românească nominalizată la Oscar (disponibilă pe HBO Go) a impresionat, de la lansare încoace, nu doar criticii: în decembrie anul trecut, fostul președinte american Barack Obama includea „Colectiv” pe lista filmelor și serialelor lui preferate din anul 2020.

Cuvântul de ordine: diversitate

Considerată „cea mai diversă” ediție de până acum, gala din acest an marchează câteva premiere notabile: anul acesta, două femei intră în cursa pentru „cel mai bun regizor” – Chloé Zhao (38 de ani) și Emerald Fennell (35 de ani), prima pentru apreciatul „Nomadland”, a doua pentru „Frânturi de femeie”/„Promising Young Woman”. Zhao este, de asemenea, și prima femeie non-caucaziană nominalizată la această categorie.
De asemenea, la categoria „cel mai bun actor”, sunt nominalizați pentru prima dată un actor de origini asiatice (Steven Yeun, pentru „Minari”) și unul de origini musulmane (Riz Ahmed din „Sound of Metal”).
Viola Davis (55 de ani, foto) scrie și ea istorie: nominalizată pentru rolul din „Ma Rainey”, ea a devenit actrița de culoare cu cele mai multe nominalizări la Oscar, patru la număr, dintre care două pentru categoria „cea mai bună actriță”, scrie ew.com.

Netflix, pe cai mari

Anul acesta, producția Netflix „Mank” – regizată de David Fincher, despre scenaristul Herman J. Mankiewicz – conduce în topul nominalizărilor, cu 10, urmată, cu șase nominalizări, de „The Father,” „Judas and the Black Messiah”, „Minari”, „Nomadland”, „Sound of Metal” și „Procesul celor șapte din Chicago”/„The Trial of the Chicago 7” . „Frânturi de femeie” (Netflix) a primit cinci nominalizări. Cele mai multe nominalizări îi revin platformei de streaming Netflix, 35.
Pentru a limita contactul între invitați (prezentatori și nominalizați doar), ceremonia se va desfășura anul acesta în două locații, iar petrecerile obișnuite de după gală au fost anulate.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton