Filmul, în regia artistică a lui Alexandru Lustig, va fi difuzat de TVR 2, TVR 3, TVR Moldova și TVR Internațional în următoarele zile: vineri, 23 martie (ora 23.00), și sâmbătă, 24 martie (ora 16.00) pe TVR Internațional, sâmbătă, 24 martie (ora 11.45), pe TVR Moldova, duminică, 25 martie (ora 12.30, cu reluare la ora 02.20), pe TVR 2 și duminică, 25 martie (ora 20.00), pe TVR 3.
„Circul Matteo continuă tradiţia lungmetrajelor şi pieselor de teatru realizate de Casa de Producţie TVR. Filmările, cu puţine excepţii, au fost făcute la sediul Televiziunii Române, fie în curte, unde practic a fost ridicat un circ adevărat, fie în strada Moliere. Ca la orice producție mare, momentele dificile nu au lipsit, mai ales că s-a lucrat într-un ritm alert și s-au folosit efecte speciale. Cu tot efortul, am realizat un lungmetraj captivant și în care recunoaștem o Românie contemporană”, a spus Demeter Andras, producător coordonator.
Adaptare după piesa de teatru „Circul Matteo”, de Adrian Lustig, a cărei premieră avut loc în Iași, în anul 2002, povestea ne poartă în toamna lui 1999. Comedia neagră, cu tentă polițistă, se petrece într-un circ aflat în pragul falimentului, care, în încercarea de a se salva, își pierde, rând pe rând, toți actorii trupei. Numai că moartea lor este o momeală din care mușcă doar cei doi procurori implicați în găsirea criminalului.
„S-a filmat în 14 zile lucrătoare, înregistrând un mic record. Se știe că regizorul Sergiu Nicolaescu lucra cel mai repede, în jur de 6-7 pagini de scenariu pe zi. Noi am avut o zi în care am filmat 14 pagini. Sigur, acest record n-ar fi fost posibil fără sprijinul echipei TVR. Oamenii au fost extraordinari și total implicați. Au muncit cu o plăcere nebună”, a povestit Adrian Lustig, scenarist și producător executiv.
Cea mai complicată secvență a fost mersul pe sârmă al actorului Adrian Ciobanu, la 4 metri înalțime. „Mă temeam că nu o să ne iasă. Actorul a stat în echilibru la 4 metri înălțime în arena circului. Am avut un antrenor cu noi, dar riscul era mare. A ieșit însă totul bine”, ne-a mai spus Adrian Lustig.
Îndrăgita actriță Tora Vasilescu s-a retras din viața artistică în urmă cu patru ani, dar povestea scrisă de Adrian Lustig a convins-o să revină pentru rolul principal, Aspasia Matteo. „De la primele pagini lecturate am descoperit replici care mi-au stârnit hohote de râs. Personajul interpretat de mine este o femeie puternică, luptătoare, care caută soluții extreme ca să supraviețuiască într-o perioadă de degringoladă. Circul Matteo este o comedie neagră care transformă expresia pâine și circ în sânge și circ”, spune Tora Vasilescu. Actrița a povestit și că nu a fost ușor la filmări, mai ales că cea mai lungă zi de filmare a numărat 14 ore.
La baza piesei de teatru „Circul Matteo” se află romanul „Legea timidității universale”, o narațiune scrisă de Adrian Lustig în perioada comunistă și care a văzut lumina tiparului în condiții atipice. „În 1986, am scris un roman care nu a fost publicat din cauza cenzurii. Pe vremea lui Ceaușescu, un autor avea voie să publice o dată la doi ani. Dacă opera sa era în planul editorial, dar nu trecea de cenzură, autorul pierdea patru ani. Romanul ar fi trebuit să apar în luna octombrie, iar editura m-a chemat să-mi spună că romanul a fost oprit de la publicare. M-au întrebat dacă mai am ceva scris acasă și, ca să nu-mi pierd locul în plan editorial. Am mințit și am spus că am un roman, dar că nu este dactilografiat. În șapte zile am scris Legea timidității universale, care ulterior a devenit Circul Matteo”, a povestit autorul.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6