Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Minions super bowl

Premiera filmului „Minions: The Rise of Gru” a fost reprogramată

2 April 2020

Deși tuturor ne e dor de reîntâlnirea cu ei, nu-i vom putea revedea pe minioni până în vara următoare. Premiera filmului „Minions: The Rise of Gru' tocmai a fost reprogramată pentru iulie 2021. 

Compania producătoare a filmului, Illumination Animation, anunțase luna trecută că lansarea stabilită inițial pentru 3 iulie 2020 nu mai poate avea loc, iar acum a confirmat că noua aventură a Minionilor va ajunge pe ecrane abia pe 2 iulie 2021. Steve Carrell va fi, din nou, vocea lui Gru, iar distribuția este doldora de celebrități care își vor împrumuta vocile personajelor animate: Julie Andrews (care va fi Marlena Gru), Alan Arkin, Russell Brand, Michelle Yeoh, Taraji P. Henson, cuprinzând inclusiv vedete care s-au impus în roluri de duri ai ecranului, precum Lucy Lawless (fosta Xena va fi vocea lui Nunchuk), Danny Trejo (care va avea rolul lui Stronghold), Jean-Claude Van Damme (care va fi vocea lui Jean Clawed) și Dolph Lundgren (care îl va întruchipa pe Svengeance). 

Luna trecută, compania Illumination Animation și-a închis studiourile din Franța, ca măsură de stopare a răspândirii coronavirusului, ceea ce a făcut imposibilă încheierea producției la timp. Chris Meledandri, fondatorul și directorul acestora, a declarat atunci:

„Ca răspuns la gravitatea situației existentă în Franța, suntem nevoiți să închidem temporar studiourile din Paris. Trebuie să facem orice e posibil ca să împiedicăm răspândirea bolii și să protejăm artiștii și familiile lor. Ceea ce înseamnă că nu vom putea finaliza «Minionii» la termen. În luptă cu efectele catastrofale ale acestei crize, suntem datori să punem sănătatea și siguranța angajaților noștri mai presus de orice. Între timp, facem eforturi să stabilim o nouă dată pentru întoarcerea lui Gru și a Minionilor'.  

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare