„BARDO, False Chronicle of a Handful of Truths” va avea premiera curând pe Netflix. Actorul mexican Daniel Giménez Cacho îl interpretează pe Silverio Gama într-un rol de necontestat. Alejandro G. Iñárritu, câștigător a cinci premii Oscar, este cel care semnează filmul „BARDO, False Chronicle of a Handful of Truths”. Iată când este premiera.
Despre ce este vorba în filmul Netflix „BARDO, False Chronicle of a Handful of Truths”
„BARDO, False Chronicle of a Handful of Truths” este o experiență epică, uimitoare și captivantă din punct de vedere vizual, care prezintă călătoria intimă și emoționantă a lui Silverio, un renumit jurnalist mexican și realizator de documentare, cu domiciliul în Los Angeles, care, după ce a primit un prestigios premiu internațional, este obligat să se întoarcă în țara natală, neștiind că această simplă călătorie îl va împinge, de fapt, către o limită existențială. Amintirile și temerile sale necugetate i-au luat prin surprindere prezentul, iar viața sa de zi cu zi a început să fie inundată de un sentiment de nedumerire și dezorientare.
Atât cu emoție, dar și cu râsete cât cuprinde, Silverio se luptă cu întrebări universale și intime despre identitate, succes, moarte, istoria Mexicului, dar și cu legăturile de familie profund emoționale pe care le împărtășește cu soția și copiii săi. Mai precis, ce înseamnă de fapt să fii om în aceste vremuri foarte ciudate.
Când are premiera „BARDO, False Chronicle of a Handful of Truths”
Actorul mexican Daniel Giménez Cacho îl interpretează pe Silverio Gama într-un rol de necontestat. Filmat pe peliculă de 65 mm de Darius Khondji (Amour, Se7en) nominalizat la premiile Oscar, și scris de Alejandro Iñárritu și Nicolás Giacobone (Birdman: Or The Unexpected Virtue of Ignorance și Biutiful), „BARDO, Falsa cronică a câtorva adevăruri” marchează primul film al lui Iñárritu care a fost filmat în Mexic de la succesul internațional „Amores Perros” din 2000.
Scenografia filmului este realizată de către designerul mexican Eugenio Caballero (ROMA, Pan’s Labyrinth), câștigător al premiului Oscar, iar costumele sunt semnate de Anna Terrazas (The Deuce, ROMA).
Filmul „BARDO, False Chronicle of a Handful of Truths” va avea premiera pe 16 decembrie, pe Netflix.