Robert și Elena Tudor, pregătiți de Power Couple România, sezonul 2
Noul sezon al emisiunii Power Couple, cu provocări mai intense decât anul trecut, se pregătește de revenire. În curând, la Antena 1, nouă cupluri cunoscute și apreciate pentru activitatea lor vor apărea în fața telespectatorilor pentru a înfrunta cele mai neașteptate temeri.
Telespectatorii au avut deja ocazia, în ultimele trei săptămâni, în fiecare noapte de luni și marți, să afle mai multe despre o parte dintre participanții din acest an! Ieri, după miezul nopții, a venit rândul celui mai îndrăgit magician din țară, Robert Tudor, și al soției sale, artista ceramică Elena, să împărtășească povestea lor. Părinți ai unor copii frumoși și dornici de noi experiențe provocatoare, cei doi apar pentru prima dată împreună într-un format TV.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
„Am învățat foarte multe de la soția mea. Mi-a oferit liniștea de care aveam nevoie”, recunoaște Robert Tudor, unul dintre cei care cu fiecare apariție aduce și o doză ridicată de energie. De cealaltă parte, Elena simte că soțul a contribuit decisiv la dezvoltarea ei personală: ”cel mai important lucru pe care mi l-a oferit Robert a fost încrederea în mine”.
„Reușim să comunicăm foarte bine. Îl cunoaștem pe celălalt, fără să ne spunem ceva”, mai mărturisteșe Elena Tudor. Oare vor reuși cei doi să arate acest lucru și în timpul probelor?
Ce îi motivează să continue, indiferent de greutăți? Cum se descurcă atunci când provocările devin din ce în ce mai dificile? Toate aceste întrebări își vor găsi răspunsul într-un nou sezon al emisiunii Power Couple, în curând, la Antena 1!
Mai rămâne un singur cuplu de prezentat, care va fi dezvăluit săptămâna viitoare, luni, dar surprizele nu se opresc aici. În zilele următoare, telespectatorii vor avea ocazia să descopere noi detalii despre această super producție, care se apropie de lansare.
Citește și: