Homepage  / Știri / Televiziune

Poveștile unor tineri care își urmează visurile și demonstrează că se poate, duminică, la „România, te iubesc!”

Poveștile unor tineri care își urmează visurile și demonstrează că se poate, duminică, la „România, te iubesc!”

de Redactia Tvmania

Este important să nu uităm de ceea ce ne face să spunem: „România, te iubesc!”. Paula Herlo, Alex Dima și Paul Angelescu ne vor prezenta duminică, de la 18:00, poveștile unor tineri ambițioși care au voința de a schimba lucrurile în bine și de a-și depăși propria condiție. Tineri care, la doar 25 de ani, fac din visurile lor un succes pentru ei și cei din jur.

Kira Hagi a studiat actoria în Statele Unite ale Americii și, acum, vrea să-și îndeplinească visul în România. „E greu să-ți clădești o carieră când numele tău e o instituție în sine, dar Kira Hagi demonstrează, la cei 25 de ani, că știe care e drumul ei spre succes. E un munte de modestie, iar asta mi-a arătat cât de frumos au crescut-o părinții ei. Pentru mine reîntâlnirea cu ea a fost cu atât mai emoționantă cu cât, în urma cu 15 ani, ea a fost protagonistă într-unul dintre reportajele zilei de 1 decembrie”, a povestit Paula Herlo.

Paula Herlo ne va arăta și povestea unor tineri din Constanța care au avut curajul să-și ceară drepturile și să dea în judecată autoritățile, ca să aplice legea. <<Stai în banca ta și vezi-ți de treabă>>. Asta e o vorba care ne caracterizează pe mulți dintre noi, din păcate. A ieși din bancă pentru că nu mai vrei să fii spectator la abuzurile autorităților e un act de curaj. Iar niște copii din Constanța au avut curajul să se ia la trântă cu sistemul. Așa se face că azi copiii au reducere la transportul în comun, burse plătite la timp și manuale gratuite în ultimii doi ani de liceu.”

Alex Dima ne va lua cu el în Brașov unde îl vom cunoaște pe Florin Bucutea, un tânar de 25 de ani care e sufletul satului în care locuiește și care a demonstrat că prin cultură lucrurile se pot schimba în bine. Trebuie doar să vrei. „Cultura și tradițiile sunt salvarea satului. De la această idee a pornit. A amenajat o bibliotecă în sat și vestea s-a dus și în localitățile din jur. Acum, e la a 4-a bibliotecă și un muzeu”, a spus Alex.

În județul Gorj, Paul Angelescu îl va întâlni pe Ionel Burtea, un tânăr care a demonstrat că atunci când îți dorești și crezi în visurile tale, poți face ca lucrurile să se întâmple. „La 25 de ani este cel mai mare cultivator de mure din județ. Fructele sale se găsesc pe rafturile a zeci de supermarketuri, iar vinul de mure pe care îl produce a ajuns pe meniurile a zeci de restaurante. După facultate, Ionel, s-a întors în orașul natal și a ales să-și dea licența pe propria afacere. Acum, are în derulare proiecte cu fonduri europene de milioane de euro și, în 2021, își va deschide propria pensiune agroturistică, în câmpul cu mure”, a spus Paul.

Poveștile acestor tineri care sunt modele de optimism, inspirație și speranță, duminică, de la 18:00, la „România, te iubesc!”.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton