Duminica aceasta, de la ora 18.00, “România, te iubesc!” prezintă o anchetă despre cum a fost distrusă industria românească sub atenta supraveghere a autorităților incompetente și răuvoitoare ce au participat activ la căderea unui adevărat colos.
Duminica aceasta, de la ora 18.00, “România, te iubesc!” prezintă o anchetă despre cum a fost distrusă industria românească sub atenta supraveghere a autorităților incompetente și răuvoitoare ce au participat activ la căderea unui adevărat colos.
Cosmin Savu, corespondent special Știrile Pro TV a mers în județul Neamț, la platforma industrială Săvinești, unde lucrau peste 20.000 de oameni înainte de 1989, iar acum au rămas doar ruine și imagini dezolante ale unui gigant industrial, întinse pe mai mult de 600 de hectare.
Platforma chimică de la Săvinești, cu o istorie de peste 75 de ani în spate, a fost cel mai mare concern chimic în domeniul firelor și fibrelor chimice din Estul Europei. De la lâna sintetică la fire de nylon, de la intermediar de piele sintetică la fire cord pentru parașute sau anvelope – materiile prime pentru industria textilă erau produse de a căror calitate nu se îndoia nimeni în lume. Centrala de fire și fibre chimice Săvinești era un competitor de temut, al treilea exportator din Europa.
“Lipsa unei strategii naționale amestecate cu interese obscure, privatizări nefericite și personaje dubioase au dus la un dezastru – o generație pierdută și amăgită în tranziție!”, a declarat Cosmin Savu.
Cine sunt responsabili pentru acest asasinat economic, de unde a pornit ideea acestui colos industrial, dar și ce mărturisec oamenii care au lucrat acolo în perioada de glorie aflăm duminică, la Pro TV.