Homepage  / Seriale turceşti

Postul TDC difuzează serialul istoric „Mehmed”, cu celebrul Kenan Imirzalioglu în rol principal. Când e premiera

Postul TDC difuzează serialul istoric „Mehmed”, cu celebrul Kenan Imirzalioglu în rol principal. Când e premiera
5

de Ruxandra Dinca,

Serialul turcesc istoric „Mehmed” (2018), în original „Fatih” (titlul internațional) sau „Mehmed: Bir Cihan Fatihi” (titlul turcesc), se vede și pe micile noastre ecrane, din 4 decembrie. Povestea unuia dintre cei mai cunoscuți sultani din istoria Imperiului Otoman este difuzată de postul TDC (Dizi Channel).

La patru ani după ce au dat lovitura cu serialul „Suleyman Magnificul” (2011-2014), turcii au încercat să repete uriașul succes, aducând pe micile ecrane povestea altui sultan de-al lor celebru, Mahomed al II-lea, Cuceritorul Constantinopolului (sau Fatih Sultan Mehmed, după analele turcești).

Din păcate, acest serial „Mehmed” (2018), care începe luni, 4 decembrie, la Dizi Channel, nu a reușit să atragă atenția publicului la momentul respectiv, în ciuda distribuției de răsunet și atenției acordate decorurilor și scenografiei, fiind anulat, cu costuri uriașe, după doar șase episoade originale.

Poveste și distribuție

În 1451, aflând că tatăl său a murit, tânărul sultan Mehmed pleacă de la Manisa spre Edirne, cu un singur vis în minte: să cucerească Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin și inima lumii. Doi ani mai târziu, în ciuda opoziției bizantinilor, dar și a intrigilor puternicului său vizir, Çandarli Halil Pașa, Mehmed, care avea atunci doar 21 de ani, asediază orașul și îl cucerește, intrând pentru totdeauna în istorie.

Rolul principal, cel al sultanului Mehmed/Mahomed, este interpretat de cunoscutul Kenan Imirzalioglu („Ezel”), iar Çetin Tekindor este Çandarli Halil Pașa. Cei doi actori au mai jucat împreună și în „Unchiul Kara”, alt serial turcesc de succes, difuzat tot de TDC. Hazal Filiz Küçükköse, pe care o știm din „Dragoste infinită”, este Melike, fiica lui Çandarli Halil Pașa, iar İsmail Demirci („Favorul”) îl joacă pe prințul otoman Orhan.

Postul TDC (Dizi Channel) difuzează serialul istoric „Mehmed”, cu celebrul Kenan Imirzalioglu în rol principal. Când e premiera (1)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Blestemul lui Mehmed

Când, în 2018, serialul „Mehmed” a fost anulat după doar șase episoade, mulți și-au amintit de eșecul altui serial despre același sultan, „Fatih”, lansat cu cinci ani mai devreme. Atunci, producția care îl avea protagonist pe Mehmet Akif Alakurt („Sîla”) a rezistat și mai puțin, terminându-se după doar cinci episoade.

Amândouă serialele au durat mai puțin decât asediul Constantinopolului” (care a ținut 53 de zile, n.r.), a remarcat amar unul dintre critici în 2018, citat de Televizyon Gazetesi. Și totuși… În 2020, Netflix a lansat cu succes docu-drama „Ascensiunea imperiilor: Otomanii”, iar primul sezon ne-a arătat fix căderea Constatinopolului.

Însă dezamăgirea l-a marcat serios pe Kenan Imirzalioglu, unul dintre cei mai apreciați actori ai Turciei. „Mehmed” rămâne singurul mare eșec din cariera sa și, de atunci încoace, actorul a refuzat să mai revină în seriale de televiziune. Prezintă în Turcia de ani buni „Vrei să fii milionar?” și a făcut un singur serial, „Alef”, un thriller supranatural, pentru o platformă digitală.

Din 4 decembrie, Dizi Channel transmite „Mehmed” de luni până vineri, de la ora 21.00.

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton