Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Postul Pro TV a achiziţionat “The Voice”

de Redactia Tvmania

După ce a dat lovitura cu “Românii au talent” şi ca o măsură de contraatac la decizia Antenei 1 de a difuza “X Factor”, Pro TV a achiziţionat “The Voice”, un show care face furori în SUA. Noul format – care caută cea mai bună voce din România – va fi lansat la toamnă.

Pro TV a achiziţionat de la Talpa Distribution drepturile pentru “The Voice”, cel mai nou şi mai apreciat format al momentului în materie de entertainment, format  creat de John de Mol, părintele “Big Brother”.

Difuzat în Olanda şi SUA, show-ul şi-a atras imediat milioane de fani, obţinând audienţe record şi o notorietate internaţională. Oameni simpli, dar cu nişte voci senzaţionale s-au transformat peste noapte în adevăraţi idoli.

Lupta pentru cea mai bună voce va începe din aceasta toamna şi la Pro TV, când românii vor intra în competiţia ce va desemna vocea României!

“The Voice” este un format inovator care schimbă regulile în ceea ce priveşte concursurile de talente. Show-ul are trei etape: etapa audiţiilor (“blind audition”) – când fiecare jurat îşi formează propria echipă, alegând concurenţii doar în funcţie de voce, fără să-i vadă; etapa duelurilor – fiecare jurat desemnează doi membri ai echipei sale pentru a face un duet, în urma căruia unul dintre ei este eliminat şi etapa show-urilor live.

Una din noutăţile acestui format este faptul că juriul nu are doar rolul de a selecta, ci fiecare jurat devine un mentor pentru membrii echipei lui, îi consiliază, le oferă sfaturi şi îi ajută să-şi găsească un drum în industria muzicală.

Competiţia se mută aşadar şi la nivelul juriului pentru că fiecare dintre juraţi va încerca să aleagă cele mai bune voci în echipa sa şi să câştige astfel concursul.

De precizat este şi faptul că “The Voice” este un show în care numai cei mai buni îşi vor găsi locul, vocile deosebite, puternice şi inconfundabile, fără a ţine cont de domeniul din care provin: rock, pop, muzică populară sau clasică etc.

Difuzat de NBC, “The Voice” se află la primul sezon in SUA, obţinând  audienţe record pentru postul de televiziune. Cu un juriu format din Christina Aguilera, Cee Lo Green, Adam Levine – solistul de la Maroon5 şi Blake Shelton, show-ul a ajuns rapid pe prima treaptă în topul talent show-urilor.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te