Se poartă continuările la seriale celebre (vezi „Twin Peaks”, „Dosarele X”, „24”, „Eroii”), iar cel mai nou exemplu îl constituie „Prison Break” (dat la noi de Pro TV şi Pro Cinema).

Tvline.com scrie că americanii de la Fox vor să readucă la viaţă povestea cu Wentworth Miller şi Dominic Purcell într-un sezon nou al serialului difuzat între 2005 şi 2009.

Se aude că noile episoade vor fi în jur de 12 la număr şi vor conţine o poveste de sine-stătătoare. Cei doi actori au declarat deja de câteva ori că sunt dispuşi să revină într-un spin-off, dacă scenariul va fi interesant.

 
Urmărește-ne pe Google News