Homepage  / Știri / Televiziune

Postul FilmBox Premium, de la SPI International, a intrat în grila operatorului Telekom

Postul FilmBox Premium, de la SPI International, a intrat în grila operatorului Telekom

de Redactia Tvmania

SPI / FilmBox și Telekom România au semnat un parteneriat de distribuție pentru lansarea canalului de filme de top al SPI, FilmBox Premium, care difuzează peste 300 de titluri premiera în fiecare an și este disponibil de la 1 martie abonaților din toate rețelele de distribuție ale Telekom România prin tehnologiile DTH, IPTV și DVBC.

„Suntem încântați să putem îmbunătăți experiența de vizionare a filmelor at-home pentru publicul român prin parteneriatul nostru cu unul dintre jucătorii importanți din regiune, Telekom România”, a declarat Tamas Fülöp, director regional de operațiuni la SPI International. „Prin acest acord, iubitorii de filme de toate vârstele vor putea să se bucure pe FilmBox Premium de sute de ore de filme apreciate de critici, în care joacă vedete de talie mondială”, a continuat Fülöp.

FilmBox Premium este canalul de film premium al SPI/FilmBox și transmite cele mai noi pelicule de succes, filme premiate la nivel mondial și realizări celebre de la Hollywood, cu cele mai populare vedete.

În lunile următoare, cele mai importante titluri ale televiziunii FilmBox Premium includ: Spiritul din cochilie (Ghost in the Shell), bazat pe benzile desenate cu același nume și care o are ca protagonistă pe actrița nominalizată la Oscar Scarlett Johansson; drama de science-fiction Cercul (The Circle), cu Emma Watson și câștigătorul premiului Oscar Tom Hanks și o listă de filme premiate, cum ar fi Star Trek: Dincolo de infinit! (Star Trek Beyond), Secretul (The Secret in Their Eyes) și Marioneta (The Ghost Writer).

 „FilmBox Premium este una dintre cele mai importante televiziuni de filme și suntem fericiți că am inclus-o în grila noastră, oferind acum clienților noștri filme de care se vor bucura cu siguranță. SPI International și Telekom România au construit un parteneriat solid de-a lungul anilor, care ne ajută să ne menținem clienții fericiți și să le satisfacem mereu dorința de conținut nou, de cea mai bună calitate”, a declarat Andreas Elsner, Chief Commercial Officer, Residential Segment, Telekom România.

Telekom România difuzează deja trei televiziuni din portofoliul în creștere al SPI / FilmBox, inclusiv canalul de drame turcești premium aflat în ascensiune rapidă, Timeless Drama Channel (TDC), care ajunge acum în 5 milioane de case din 14 țări. Celelalte canale oferite prin platformele operatorului sunt DocuBox – care difuzează o colecție de documentare premiate despre diferite culturi și minunile lumii noastre, și FightBox, care oferă evenimente electrizante în direct cu sporturi de luptă și arte marțiale mixte din întreaga lume.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton