Modifica setarile cookie
Homepage  / Nu rata!

„Politică şi delicateţuri”, ca de la poet la... poet

de Redactia Tvmania

În ultima ediţie din luna mai a emisiunii Politică şi delicateţuri, Mircea Dinescu ne aşteaptă pe malul Dunării, la Cetate, alături de un invitat care vine tot din Oltenia, mai exact de la Craiova. „Un poet rătăcit în lumea fotbalului”, astfel îl prezintă Dinescu pe cel care îi calcă pragul în această duminică, fosta glorie a Universităţii, Sorin Cîrţu. Mircea Dinescu ne aşteaptă în faţa micilor ecrane pe 29 mai, de la 15.00, la TVR 1 şi TVR HD sau online, pe TVR+.

Pentru a se apăra de vânt si de vremea capricioasă, gazda şi musafirul se adăpostesc în spectaculoasa clădire a fostei Gări Fluviale din complexul Port Cultural Cetate, acum refăcută, aflată chiar pe malul Dunării – de această dată, agitată. Dinescu îi pregăteşte invitatului său mai întâi legume umplute, adică roşii, ardei şi ceapă, la care adaugă cu iscusinţă un amestec de carne şi mirodenii, pe care le pune pe grătar. Mai apoi, pe acelaşi grătar aşază o friptură apetisantă, din care cei doi se vor înfrupta „precum sălbaticii”, după cum singuri o recunosc.

De această dată, muzica este asigurată de fraţii Nistor, care o acompaniază pe micuţa Daria Moanţă, o fetiţă din zonă, câştigătoarea unui concurs local şi fiică de preot, a cărei voce puternică îl cucereşte pe Dinescu. În tot acest timp, printre camerele de luat vederi şi picioarele protagoniştilor emisiunii, zburdă nestingheriţi cei doi copii ai lui Fifi, celebra capră din reclame, doi ieduţi albi, pe care Dinescu şi Cîrţu îi hrănesc cu lapte dintr-un biberon. Cunoscut ca fiind un mare iubitor de animale, Mircea Dinescu are sub oblăduirea sa, la Cetate, animăluţe de toate soiurile – căţei, pisici, capre şi orice alte vieţuitoare în căutare de refugiu.

După ce bucatele sunt gata, cei doi se aşază la un pahar de vin rosé de la Cetate şi vorbesc despre fotbal şi destin. „Oltenia scoate din când în când, din mâlul-i roditor, câte un nufăr”, spune Dinescu despre invitatul său.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te