Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber / Muzică

Plăieșii sărbătoresc 35 de ani de carieră cu un concert aniversar la București. Când are loc spectacolul

de Redactia Tvmania,

Ansamblul etnofolcloric Plăieșii se pregătește să ofere publicului din București o seară memorabilă, pe 2 octombrie, la Sala Palatului, în cadrul unui concert aniversar ce marchează 35 de ani de activitate. Fanii folclorului autentic vor avea ocazia să asculte cele mai îndrăgite piese din vastul repertoriu al ansamblului, într-un spectacol special dedicat tradițiilor românești.

Plăieștii pornesc într-un turneu internațional

Concertul din Capitală este doar una dintre cele 26 de reprezentații incluse în turneul internațional „Plăieșii – 35”, care va duce ansamblul în 9 țări de pe 2 continente, în fața a peste 20.000 de spectatori.

În ultimii 35 de ani am pus suflet în fiecare zi pentru a vă surprinde prin muzică, pasiune și dedicare! Vă așteptăm pe 2 octombrie la un spectacol aniversar plin de folclor autentic”, au declarat membrii ansamblului.

Fondat de Nicolae Gribincea pe 15 ianuarie 1989, Plăieșii a evoluat de la un colectiv mixt de cântece și dansuri la un simbol al folclorului autentic. În primii ani, ansamblul a fost cunoscut sub numele de „Stejăreii”, dar și-a câștigat faima sub actuala denumire, susținând sute de concerte în Republica Moldova, România, dar și în țări precum Italia, Spania, sau Lituania.

Recunoașterea muncii lor a culminat în ianuarie 2024, când președintele Republicii Moldova le-a acordat titlul onorific de „Colectiv Artistic Emerit”, ca semn al contribuției lor la promovarea folclorului muzical autentic.

Sursă foto: Instagram

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te