Pink, umor si rock autentic

Pe albumul „I’m Not Dead”, Pink il critica pe presedintele Bush, ne cucereste cu balade pop fara sirop, cu „imnuri” rock si versuri ce parodiaza si surprind lumea asa cum e.

Unul dintre cele mai amuzante si izbutite videoclipuri din acest an, si nu numai, ii apartine lui Pink – „Stupid Girls”, a fost deja recompensat la Video Music Awards si este posibil sa ia „cireasa de pe tort” la European Music Awards. Timp de trei-patru minute sunt parodiate cu pricepere si fara menajamente „vedete” precum Jessica Simpson, Lindsay Lohan, Paris Hilton, Hilarry Duff sau Nicole Ritchie. Toate aceste „celebritati” sunt privite adeseori de adolescentele din intreaga lume ca niste modele, desi stilul lor de viata si absenta vreunui strop de originalitate sau de personalitate nu le califica nici o secunda pentru aceasta onoare. In 2000, cand s-a lansat, Pink iesea in evidenta cu o atitudine agresiva de feminista razbunatoare, iar cantecele ei urmareau o linie comerciala de R&B impusa de casa de productie. Putini anticipau atunci traseul ascendent al carierei ei muzicale sau surprizele care au urmat. Pink nu a suportat prea mult timp compromisul de a fi incorsetata in niste limite atent trasate si inguste, care nu ii permiteau sa se exprime intr-o maniera veritabila de dragul unei faime „ieftine”. Drept urmare, a renuntat la contract si in 2002 a venit cu un material discografic de exceptie, intitulat „M!ssundaztood”, unde plateste polite si ne arata cine este cu adevarat. In „Just Like A Pill” sau „Family Portrait” vorbeste despre divortul parintilor, despre furie, durere sau dependenta si nu se fereste sa-si arate slabiciunile. Sigur, acest tip de abordare si de discurs se poarta de ceva vreme, dar important e ce dezvaluie.