Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Peripeții în Egipt. Mara Oprea din „Adela”, asaltată de negustorii egipteni

de Cătălina Matei,

Pe 27 ianuarie, la Antena 1 începe un nou sezon din „Adela”, iar protagonist Mara Oprea este gata de noi aventuri.  Mai ales că a avut deja parte de adrenalină în vacanța de început de an, pe care a petrcut-o în Egipt. Prin ce peripeții a trecut tânara actriță? Aflăm imediat!

2022 a început pentru tine într-un loc cu multe grade pe plus! Cum a fost în Egipt?

Într-adevăr, Anul Nou l-am petrecut în Egipt, pentru că îmi doream de foarte mult timp să ajung acolo și să vizitez multe locuri renumite, tocmai de aceea am căutat o cazare care să fie în apropierea piramidelor. Poate unul dintre cele mai interesante lucruri din toată vacanța au fost mumiile egiptene, pe care, din păcate, n-am avut voie să le pozăm. Am mers pentru prima dată cu ATV-ul, în deșert și am călărit o cămilă. A fost pentru prima dată când am petrecut sărbătorile într-o țară străină și am petrecut după tradiţiile de acolo și îmi doresc să repet experiența.

Care sunt cele mai interesante și ciudate feluri de mâncare ori alimente pe care le-ai încercat în această vacanță?

Am avut ocazia să vizitez o locuință egipteană și să mănânc preparate făcute în casă, specifice locului, iar cel mai mult mi-a plăcut o supă care se putea mânca cu lipie sau cu orez, numită Mulukhiah. Rețeta era știută de multă lume, dar doar cei mai în vârstă erau capabili să o prepare așa cum trebuie. Am descoperit că există și la ei sarmalele numite Stuffed Squah.

Și cu câte suveniruri te-ai întors ?

Am cumpărat o eșarfă cu specific egiptean și statuete și papirusuri pe care să le ofer familiei și bineînțeles și magneți. Odată ce am pășit în interiorul bazarului a fost foarte greu să refuz pe oricine care voia să își vîndă produsele, deoarece egiptenii sunt foarte insistenți, dar în același timp se comportă extrem de frumos, în speranța că vei cumpăra.

Cu Oana Moșneagu, „sora” ta din serial, filmezi de mult timp. Care sunt calitățile pe care i le-ai „fura” dacă ați face schimb de roluri?

Oana este un om extraordinar. De fiecare dată când i-am povestit ceva, am primit unele dintre cele mai bune sfaturi de la ea. Reușește să binedispună pe toată lumea din jur și admir foarte tare la ea faptul că privește orice problemă care apare cu optimism și gestionează situațiile cu înțelepciune.

Ce se întîmplă în noul sezon din „Adela”

Sezonul 2 din serialul „Adela” a avut parte de un final neașteptat. Cum au fost filmările pentru ultima secvență?

Filmând aproape zi de zi, de la un timp am scăpat de emoții, dar pot spune că la filmările pentru ultima secvență din sezonul II și-au făcut simțită prezența, la fel și o mulțime de gânduri precum: „E foarte important, trebuie să mă descurc”, „apa e mult prea rece”, „Cum ar fi să nu sar și să sară doar Oana?”. Am trăit totul de zece ori mai intens decât în mod obișnuit în puținele secunde în care s-a filmat secvența.

Și câte duble ați tras? Din ce-am observat, ați stat cam mult în piscină…

Am tras una sau două duble, nu mai ştiut exact, deoarece tot procesul de uscare a hainelor, de refacere a machiajului și a părului ar fi durat foarte mult și ne-am concentrat să ne iasă din prima. Nu a fost ușor, am avut foarte mari emoții, așa cum am precizat mai sus, dar mă bucur de ce a ieșit. În schimb, am repetat foarte mult căzătura înainte, fără să o filmăm.

Care a fost prima ta reacție când ai citit scenariul pentru sezonul 3?

Probabil aceeași reacție pe care o să o aveți și voi când veți vedea primele episoade, nu?! Am fost uimită, fericită, șocată și în același timp am sunat alți membri ai distribuției și am povestit despre cât de interesantă a devenit situația serialului și unde a putut ajunge povestea.

La ce să ne așteptăm în continuare?

Sezonul 3 vine cu foarte multe schimbări și provocări având în vedere finalul neașteptat al sezonului al 3-lea. Au fost secvenţe foarte grele, care m-au pus în situaţii pe care nu le-am trăit niciodată. Tot ce pot să vă spun este că povestea serialului devine din ce în ce mai interesantă, odată cu întâmplările neașteptate care se petrec.

Dincolo de filmările pentru „Adela”, în ce alte proiecte mai sunteți implicate?

Am avut acum câteva zile premiera spectacolului de licență, fiind în ultimul an la UNATC, actorie și pot spune că este o experiență complet diferită față de filmările pentru serial, dar ambele la fel de frumoase. Toată adrenalina pe care o simți în timpul spectacolului și contactul direct cu publicul care nu există la serial te fac să simți că trăiești clipa de față la maximum. În afara licenței mai pregătim și alte proiecte frumoase care vor fi anunțate curând.

Ai accepta o provocare gen „Asia Express”? Crezi că ai forma o echipă puternică împreună cu Oana?

Cred că ar fi o adevărată provocare deși până acum de fiecare dată când am primit această întrebare am fost sceptică și urmărind din când în când emisiunea m-am întrebat mereu dacă aș fi în stare să fac față. Sunt sigură că am putea forma o echipă puternică și depinde doar de noi să ne susținem reciproc, să avem voință și să reușim să depășim toate obstacolele. Ar fi o experiență dificilă, dar este probabil singurul mod prin care poți să-ți dai seama care îți sunt limitele, cat de mult poți să duci și cat de puternic ești.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te