Din luna iulie, Antena 1 dă startul unui show estival al cărui prezentator va fi Pepe. Alături de câştigătorul de la „Te cunosc de undeva!” se vor afla şi două prezenţe feminine – Roxana Ionescu şi Roxana Vancea – pe post de asistente tv.
Din luna iulie, Antena 1 dă startul unui show estival al cărui prezentator va fi Pepe. Alături de câştigătorul de la „Te cunosc de undeva!” se vor afla şi două prezenţe feminine – Roxana Ionescu şi Roxana Vancea – pe post de asistente tv.
„Vedete la apă” este un format internaţional, în care peste 30 de staruri autohtone vor trebui să uimească juriul şi să obţină note cât mai mari în urma săriturilor în apă efectuate de la înălţimi ameţitoare.
Conform ro.omg.yahoo.com, show-ul urmează să fie difuzat duminica.
Chiar dacă mai este ceva vreme până când va începe emisiunea, vedetele implicate în concurs au început deja antrenamentele într-un ritm alert, care presupune prezenţa zilnică la bazin.
Platformele sunt amplasate la 3, 5, 7, respectiv 10 metri
Concurenţii aleg de la ce înălţime se vor arunca în apă, ştiind că notarea se va face pe mai multe criterii de performanţă, printre care corectitudinea, curajul şi spectaculozitatea.
Show-ul a avut audienţe mari în toate ţãrile în care a fost difuzat, nu doar datorită divertismentului asigurat, ci şi a pericolului la care se expun vedetele participante. Deja, la repetiţii, după câteva zile, au existat probleme: Marian Drăgulescu şi Emilia Ghinescu au suferit mici accidente, dar sunt în afara oricărui pericol acum.
“Orice aptitudine, nedublată de curaj, rămâne într-un con de umbră. Tocmai de aceea, fascinaţia şi magnetismul acestui show, pe care îl propunem în vară, sunt bazate în primul rând pe curajul unor artişti şi sportivi, care vor să-şi depăşească limitele. Sunt convinsă că vă vor surprinde!”, declară Augusta Lazarov, Head of Entertainment Antena Group.