Prezentat în premieră mondială și aplaudat îndelung la Festivalul internațional de film de la Veneția, de unde s-a întors cu nu mai puțin de patru premii importante, extraordinarul film românesc „Anul Nou care n-a fost” a reunit o distribuție fabuloasă.
Unul dintre marile atuuri ale filmului „Anul Nou care n-a fost”, distribuția ne oferă interpretări individuale de excepție, dar și o rară conectare a tuturor talentelor și emoțiilor reunite aici. Actorii s-au implicat total în evocarea emoționantă a lumii pe care am trăit-o cu toții și s-au declarat încântați de modul în care i-a stimulat stilul de lucru al regizorului Bogdan Mureșanu.
Iată ce ne-a povestit Nicoleta Hâncu despre interpretarea sa din „Anul Nou care n-a fost”, o veritabilă revelație:
TV Mania: Ce v-a impresionat, în primul rând, la acest scenariu atât de special, care forează în spaimele, în viața românilor dinainte de 1989 și care surprinde perfect acel amestec pur românesc de ingeniozitate, disperare și umor?
Nicoleta Hâncu: M-au impresionat chiar aspectele din întrebarea dumneavoastră. Mi-a plăcut parcursul personajelor, energia lor, forța, umorul, replicile care erau foarte firesc și bine scrise, situațiile în care sunt puse, dar și felul în care poveștile se intercalează. Mi se pare important să știm și să înțelegem ce au trăit părinții, bunicii noștri.
Ce a însemnat pentru dumneavoastră, la nivel emoțional, reamintirea condiției acelei vieți – de la programele de televiziune omagiale la casele friguroase, teamă, întuneric, ascultare a telefoanelor și întrerupere a gazelor – printre multe altele?
Aveam 4 ani la revoluție, implicit nu am trăit cu adevărat toate lucrurile astea. Simțeam supărarea, frica sau tensiunea, dar nu eram deloc conștientă de ce se întâmpla. Pentru mine, filmul a fost o descoperire, nu o reamintire a unor vremuri de mult apuse, dar care încă ne marchează. M-a întristat groaznic să aflu ce traume au trăit oamenii în perioada respectivă și mi-am dorit să se simtă asta în personajul pe care l-am interpretat.
Care a fost cea mai mare provocare a rolului de aici? Ce detalii vi s-au părut esențiale pentru construcția personajului?
Tensiunea pe care trebuia s-o redau treptat, deși nu s-a filmat în ordine cronologică. Știam că e un crescendo foarte subtil și aici m-a ajutat și Bogdan, care discuta cu mine de fiecare dată. Referitor la detalii în construcția personajului, a contat enorm documentarea, pentru că, după cum spuneam mai sus, nu am trăit vremurile respective și nu voiam să joc o situație pe care nu o înțeleg până la capăt.
Aveți vreun moment preferat din povestea pe care o interpretați? Dar din celelalte cuprinse în film?
Secvența în care Florina (personajul pe care îl joacă – n.r.) cântă și bea singură în garsonieră (e mai complex de atât, dar nu vreau să dau spoiler) este prima care-mi vine în minte. Am apreciat că Bogdan mi-a lăsat libertate, mi-a spus în mare ce-și dorește, dar nu am construit ceva și asta a însemnat enorm pentru relația actriță – regizor. Începeam să simt când e bine și când nu, fără să fie nevoie să vorbim, ceea ce se întâmplă rar. Cât privește filmul ca întreg, finalul mă răscolește de fiecare dată. Din momentul în care începe „Bolero”-ul.
Cum ați colaborat cu regizorul Bogdan Mureșanu? Pentru că implicarea echipei pare neobișnuit de puternică, se transmite dincolo de poveste.
Ne-am înțeles bine de când ne-am întâlnit la casting. În genere, e foarte importantă chimia dintre actor/ actor sau actor/ regizor atunci când dai o probă, lucru care mă și sperie, mă și eliberează, pentru că înțeleg că nu depinde doar de „talent”, ci de factori pe care nu-i pot controla. Așa se disipeaza puțin din presiunea pe care o pun pe mine. Ulterior, la filmări, ajunsesem să simțim amândoi când e bine și când nu, comunicam deschis despre ce trebuie făcut diferit, fără supărare, fără încrâncenare, ci cu dorința de a spune povestea cât mai credibil cu putință.
Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, selecția la un festival cu imens prestigiu, precum cel de la Veneția?
N-am visat niciodată să ajung la Veneția. Multe lucruri pe care le-am trăit în meserie și în viață, în general, m-au luat prin surprindere și mă bucur c-a fost așa. Vestea că suntem în competiția Orizzonti m-a șocat, am plutit pe-un norișor cateva zile, situație care s-a repetat când am ajuns la festival. 🙂 E important că am făcut un film de care suntem cu toții mândri și mă bucur că și oamenii din industrie văd asta.
Ce impact sperați să aibă filmul asupra publicului?
Să se regăsească în situații sau personaje, să-și pună întrebări legate de subiect și să recomande filmul și altor persoane.
Citește și: