Informaţia a apărut ulterior şi în revista Us Weekly şi pe site-ul reţelei de televiziune E!. Conform acestora, vestea a fost confirmată de persoane apropiate cuplului.
„Este însărcinată în cam trei luni”, a declarat o sursă citată de E!.
Până acum, reprezentanţii lui Cruz (38) şi Bardem (43) nu au făcut niciun comentariu cu privire la posibila sarcină a muzei regizorului spaniol Pedro Almodovar.
Cruz adoră rolul de mamă
„Din prima secundă, simţi atât de multă dragoste. Este o experienţă revoluţionară. Acesta este cel mai bun mod de a o descrie. Te transformă total, într-o secundă. Natura este foarte înţeleaptă şi îţi dă nouă luni să te pregăteşti, dar în acel moment (al naşterii, n.r.), când vezi chipul acela, eşti transformat pentru totdeauna”, spunea actriţa într-un interviu acordat revistei Vogue în 2011.
Penelope Cruz şi Javier Bardem s-au căsătorit în iulie 2010 şi au împreună un băieţel, Leo Encinas, care s-a născut în ianuarie 2011.
Anul acesta va fi unul foarte încărcat pentru familia Cruz, deoarece şi sora actriţei, Monica, în vârstă de 35 de ani, aşteaptă un copil.
Cruz şi Bardem vor juca împreună în următorul film al lui Ridley Scott, „The Counselor”, care este programat să apară în noiembrie.