Startul ediției a fost diferit pentru toate cele trei echipe. Dacă Raluka și Ana, ce au ocupat primul loc luni seară, au beneficiat de transport de lux către punctele de control (un autobuz cu aer condiționat și internet), Vica și Daniela au pornit în cursă apelând încă o dată la autostop. Ultimii ajunși, Liviu și Andrei au fost nevoiți să plece pe ultimul loc, după un tur prin Templul Ororilor în care au purtat cele două căciuli primite ca ,,handicap”. Prima provocare a zilei a fost o misiune ce putea fi îndeplinită pe tot parcursul zilei, dar pentru care concurenții au fost nevoiți să apeleze la rapiditate și să fie atenți la detalii. Fotografiile zâmbărețe impuneau ca vedetele să refacă o serie de poze, ținând cont de un set de indicații. Dacă până la primul punct de control au avut nevoie de două poze pentru a primi următorul indiciul, la cel final concurenții au fost nevoiți să le predea pe toate, pentru a putea fi înregistrați. Astfel, cei șase au căutat pe străzile aglomerate ale Thailandei localnici care s-au alăturat aventurii lor: femei însărcinate, grupuri mari și oameni cu trăsături distinctive, ce au intrat fiecare în jocul pozelor.
De la poze, vedetele au trecut la cântat. Având la dispoziție o mașină specială de karaoke, echipele au pornit un adevărat show pe patru roți, încercând să convingă trecătorii să li se alăture. Dificultatea probei a stat în faptul că mașina se deplasa doar dacă localnicii cântau, iar reticența lor i-a făcut de multe ori pe concurenți să preia microfonul și să improvizeze pe o melodie fără ritm, ale cărui versuri erau în thailandeză. Misiunea a stârnit cele mai spumoase reacții, iar echipele au întâlnit printre cei mai diferiți localnici. Dacă Raluka și Ana s-au distrat alături de o familie pasionată de karaoke, iar Liviu Vârciu a ajuns să cânte alături de un câine, Vica și Daniela au trecut prin momente grele când au luat în mașină o vânzătoare de pește. Cu toate acestea, toți au dus la bun sfârșit provocare și s-au grăbit să ajungă spre punctul de control ce l-ar fi putut garanta participarea la recompensă.
În Proba Amuletei au jucat cele două echipe de fete, ajunse primele în fața Ginei cu misiunea pozelor îndeplinită. Sportul național thailandez, boxul, a fost provocarea cea mai mare a concurentelor, care s-au aventurat în ring și au luptat crâncen pentru a-și salva locul în joc și pentru a câștiga bonusul de 2.000 de Euro. Deși fetele nu au făcut o demonstrație adevărată de muay thai, ci au fost nevoite să spargă niște baloane de pe protecțiile puse la dispoziție, lupta nu a fost deloc una ușoară: ,, Am simțit că leșin, am căzut, m-am lovit. Eu nu mai pot să joc așa.”, afirma Ana Baniciu. Rivalități date pe față, lacrimi, lupte corp la corp și o transformare incredibilă a jucătoarelor din ring ce și-au dorit cu tot dinadisul să își adjudece misiunea, toate acestea au condimentat Proba Amuletei. În final, Vica Blochina și Daniela Crudu au fost declarate câștigătoare și au stabilit o premieră, obținând prima amuletă din acest concurs: ,,Pe câmpul de luptă nu ai cum să te distrezi. În competiție nu te poți controla. Cine este mai puternic să câștige.”, afirma Vica.
Plecarea spre ultimul punct de control a fost stabilită de un joc al mimei, unde Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu s-au descurcat cel mai rapid. La doar două minute distanță au plecat Raluka și Ana Baniciu, urmate fiind de Vica și Daniela. La punctul de întâlnire final, primele două echipe au fost penalizate cu câte 5 minute, deoarece nu au respectat în totalitate indicațiile Fotografiilor Zâmbărețe, dar acest lucru nu a schimbat clasamentul jocului. Vica și Daniela au ajuns pe ultimul loc, dar au fost salvate de Dragonul Verde și au primit încă o șansă la lupta pentru marele premiu ,,Asia Express”.
După mai mult de 4500 de kilometri parcurși prin patru țări diferite de pe teritoriul asiatic, trei echipe vor ajunge în semifinala celui mai dur reality show, unde tensiunea și pulsul competiției va crește constant. Urmează ultimele încercări pentru echipe, ultimele misiuni și cele mai diferite strategii, căci edițiile de săptămâna viitoare vor stabili definitiv clasamentul ,,Asia Express”. Cine va învinge și cine va rămâne doar cu amintirea unei experiențe unice, telespectatorii Antena 1 vor vedea luni și marți, de la 20:00.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8