Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Pe 16 decembrie se termină sezonul 2 din „Exatlon”. Ce zice Alexandru Nedelcu despre concurenţi!

de Redactia Tvmania

Sezonul 2 al show-ului de aventură „Exatlon” se apropie de final, duminică, 16 decembrie, Kanal D difuzând finala concursului. Experimentat deja în trasee grele şi condiţii neprielnice Alexandru Nedelcu (unul dintre războinicii care s-au remarcat în primul sezon) ne-a spus cum i se pare competiţia din faţa micilor ecrane, dar şi ce planuri de viitor are. Mai mult, tânărul în vârstă de 26 de ani ne-a mărturisit cel fel de domnișoare îl atrag, dar și cum se menține în formă.

Ce făceai înainte să participi la „Exatlon” şi cum te-a schimbat experienţa?

Înainte de „Exatlon” îmi urmam chemările interioare, am fost atras mult de cultura americană. Am călătorit în America, în Canada. Dansam foarte mult, aveam multe competiţii, partenere de dans, am avut o perioadă foarte frumoasă. După „Exatlon” a urmat o perioadă bulversantă, am intrat într-o lume nouă, pe care nu o înţeleg nici acum, dar încep uşor, uşor să îi dau de cap, dar ştiu că mai e mult ca să ajung până acolo unde îmi doresc. „Exatlon” a fost pur şi simplu o competiţie, o aventură în care m-am aruncat şi ştiam că, la un moment dat, se va termina, exact ca aventurile pe care le-am avut înainte de „Exatlon”.

Cine ţi-a lipsit cel mai mult cât ai fost în Republica Dominicană?

Nu mi-a lipsit nimeni, nu am simţit nevoia să stau cu nimeni, a fost pur şi simplu o competiţie, o aventură în care eu m-am aruncat, şi ştiam că, la un moment dat, se va termina, exact ca aventurile pe care le aveam înainte de „Exatlon”. M-am dus în America, m-am aruncat, m-am dus în Canada, nu mi-a fost dor de nimeni, am fost la „Exatlon”, nu am simţit nevoia să am pe nimeni aproape pentru că mă aveam pe mine, sunt stăpân pe mine.

Ce ai făcut imediat după ce ai ajuns în ţară?

Am început să fac ore de dans cu copiii de la studioul meu şi a fost destul de greu pentru că aveam nevoie de o pauză, de o tranziţie între „Exatlon” şi lucrurile pe care le fac eu în viaţa de zi cu zi, dar nu mi-am permis nici un moment de pauză şi a trebuit să lucrez, să dansez, să antrenez, să fac coregrafii, să fac chestii productive, creative.

Care este următorul pas pe care vrei să-l faci în cariera ta?

Următorul pas este să mă apuc de muzică, să îmi dezvolt talentul la dans, mi-am găsit şi parteneră de dans. O să vreau să îmi deschid un studio de dans, dar în momentul asta sunt distras, încă mă reinventez, nu sunt în apele mele. Vreau să merg din nou la Hollywood, am câteva conexiuni acolo şi vreau să merg câţiva ani, să aloc o perioadă acestei „viziuni”.

Ai urmărit sezonul 2 din „Exatlon”? Cum ţi se par concurenţii? Care este favoritul tău?

Am urmărit sezonul doi. Concurenţii mi se par foarte buni, foarte carismatici. Îmi pare rau că nu am văzut o echipă a Faimoşilor mai competitivă. Le-a lipsit un lider, le-a lipsit un exemplu, un om cu viziune. N-am avut nici un favorit, concursul e imprevizibil. Tocmai pentru că am fost în concurs n-am putut să am un favorit. Nu mi-a plăcut însă că unii concurenţi au renunţat foarte ușor pe parcurs.

Cum ţi se par traseele / regulile şi casa în sezonul 2? Crezi că te-ai fi descurcat mai bine în acest sezon?

Nu ştiu dacă m-aş fi descurcat mai bine sau mai rău dacă aş fi participat acum. Consider că traseele sunt puţin mai grele, dar au şi câteva elemente mai ușoare. Pe mine chestiile grele mă ambiţionează şi îmi dau putere.

Ce ţi-a plăcut şi ce ţi-a displăcut la sezonul 2?

Nu mi-a plăcut că unii concurenţi au renunţat foarte ușor pe parcurs. Mi-a plăcut, în general, evoluţia concurenţilor, ambiţia lor, mi-a plăcut Alin, mi-a plăcut Iulian, mi-au plăcut fetele.

Cum se vede show-ul din fotoliu şi nu de la faţa locului?

Se vede greu, foarte greu, cred că mai greu decât îl văd oamenii obişnuiţi de acasă, pentru mine e mai greu să urmăresc showul din fotoliu pentru că ştiu ce este acolo, ştiu ce se petrece în spate, ştiu împrejurimile, ştiu tot, ştiu oamenii, ştiu traseele, o parte din mine a rămas acolo.

Ai mai participa încă o dată la „Exatlon”?

E o întrebare dificilă, m-am gandit la asta, dar dacă ar trebui să particip din nou, 50% aş fi pentru, 50% împotrivă.

Ai mai ţinut legătura cu foştii colegi de la „Exatlon”?

Ţin legătura cu Ştefan, cu Alina, cu Roxana, cu Radu. Radu mă ajută, mă împinge de la spate, cred că ştie de ce am nevoie şi îl apreciez foarte mult pentru asta. Mă sună, mă întreabă, pune în balanţă chestiile pe care le vreau, chestii care îmi plac, care îmi displac, mă ajută foarte mult el. Cu Ştefan am rămas foarte apropiat, ne vedem aproape zilnic, dar dacă am putea, ne-am vedea zilnic. Vorbim zilnic, facem lucruri împreună. Pot să zic că am ramas prieteni foarte buni. A rămas şi un spirit competitiv între noi pentru că avem aproximativ aceeaşi vârstă, ne dorim aceleaşi lucruri, dar suntem şi foarte apropiaţi.

Cum şi unde vei petrece Crăciunul? Unde te va prinde Anul Nou?

Crăciunul îl voi petrece alături de părinţii mei şi de fraţii mei. Revelionul îl voi petrece în Bucureşti, nu am nici un plan momentan, încă vorbesc cu prietenii mei, probabil îl voi petrece într-un club din Bucureşti. Petrecerea va începe la mine acasă, iar apoi vom merge într-un club cu toţii.

Ce îţi doreşti pentru anul viitor?

Cea mai mare dorinţă a mea este să am curajul să mă arunc în provocările pe care mi le impun singur, să am curajul să îmi urmez propriul instinct şi să mă duc acolo unde mă cheamă viziunea mea şi cred că o să se întâmple. Adică o să plec din nou în Los Angeles, să colaborez cu oamenii pe care îi cunosc acolo. În acelaşi timp, îmi doresc să consolidez şi lucrurile pe care mi le doresc aici, pentru că am nevoie de o susţinere de acasă ca să pot să continui acolo.

Ştim că eşti pasionat de un stil de viaţă sănătos. Cum arată programul tău în prezent?

Urmez un regim alimentar, urmez şi un program de exercitii. Consum foarte multe fructe, spanac, carne, de câteva ori pe săptămână, de vită, de pui. Beau şi cafea, îmi place să beau cafea, mai ales dimineaţa când mă trezesc. Îmi place să mănânc, câteodată, burgeri şi cartofi prăjiţi. Mă trezesc dimineaţa şi mă duc la subsol unde am o sală de dans unde îmi încep încălzirea, sar coarda 30 de minute, fac flotări, exerciţii de echilibru, câteva mişcări de bază de dans, apoi merg la sală, lucrez acolo cu greutăţi sau cardio, de acolo plec, fac stretching foarte mult, mă întorc acasă, mănânc, mă odihnesc puţin şi din nou încep antrenamentul de dans, care e unul special pentru mine.

Cu siguranţă ai multe fane de când te-ai întors de la „Exatlon”, care vor să afle dacă ai o iubită. Ce să le spunem?

În momentul de faţă nu sunt un statornic. Dacă ar fi să am o iubită stabilă, mi-aş îndrepta viziunea către ea complet. Nu aştept, nu caut femeia ideală, doar că am nevoie de o femeie dinamică, o femeie care “să dea cu mine de pereţi”, să mă intrige, să mă duc după ea, să mă atragă, să mă respingă.

Cum te poate cuceri o femeie?

Mă poate cuceri foarte uşor, cu sinceritate, cu bun gust, cu stil. Mă poate cuceri prin dans, prin ieşiri frumoase în oraş. Unei femei dacă îi acorzi atenţia ta şi te joci puţin cu ea, îi deschizi puţin orizontul spre ce îşi doreşte şi poţi să o cucereşti foarte uşor. Femeile sunt mai sensibile, şi uneori, când simt susţinere din partea unui bărbat, nu ezită să lase armele jos. Nu mă laud că am cunoscut foarte multe femei la viaţa mea, dar sunt mulţumit pentru că în relaţiile cu femeile reuşesc să le ofer ceea ce au ele nevoie, chiar dacă, la un moment dat, relaţia se consumă, iar noi ne îndepărtăm. Sunt sigur că toate femeile sau aproximativ toate cu care am interacţionat până acum au rămas cu amintiri plăcute. Şi eu la fel.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te