;
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

71038186_127373311585406_4783523598961718522_n

Paula Herlo: „Decembrie e luna în care ne place sa zâmbim așa că „România, te iubesc!” asta va face”

8 December 2020

După o perioadă în care și-au ajutat colegii de la știri să facă față unei perioade provocatoare, reporterii de la „România, te iubesc!’ au revenit cu reportaje noi. La un sfert de secol de Pro TV, echipa emisiunii a căutat și găsit oameni de 25 de ani, demni de a ne fi prezentați ca modele.

 

După o oarecare pauză, „România, te iubesc!' se întoarce cu ediții noi în decembrie. Ce a pregătit?

Anul acesta vorbim cu tineri de 25 de ani care s-au născut odată cu PRO TV. Care au crescut odată cu noi. Și cu țara, dacă vrei. Și țara asta ne-a oferit în ultimii 25 de ani atâtea provocări și schimbări încât n-aveau cum să nu se simtă și în destinele noastre, dar mai ales ale tinerilor. A fost o bucurie pentru mine să descopăr că la 25 de ani sunt cu cariere solide, cu planul de viitor bine desenat și mai ales cu o libertate în gândire pe care au capătat-o și datorită campaniilor PRO TV. 

Să înțelegem că va fi o serie exclusiv pozitivă?

Poveștile acestor tineri sunt example chiar dacă ele vor vorbi și despre necazurile lor. Sunt cei care fac parte din generația „Tu știi ce mai face copilul tau?', campanie prin care am atras atenția autorităților în 2007 și le-am vorbit despre cei 150 de mii de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Tinerii ăștia care ani de zile și-au auzit părinții la telefon sunt cei care azi întorc foarte mult spre cei în nevoie. Am observant asta. Pentru că ei sunt cei care își vindecă suferințele dăruind. 

Încă mai sunt destule realități care nu ne fac cinste în toată țara. De ce ați ales să vă concentrați pe un aspect pozitiv?

În fiecare an, de ziua PRO TV, alegem să pornim într-un nou an cu speranță. Să privim spre povești de succes cu speranță, pentru că ne inspiră. Decembrie e luna în care ne place sa zâmbim așa că „România, te iubesc!' asta va face. Va zâmbi. 

Generația tânără are și muguri frumoși, dar și uscături . Credeți în puterea ei de a schimba în bine România?

Eu cel mai mult cred în această generație. Pentru că acești tineri s-au născut în libertate. Pentru că accesul la informație le-a fost extrem de facil. Pentru că știu să comunice. Ei sunt poate tot ce nu suntem noi, în sensul exagerat al expresiei. De multe ori ne încruntăm când auzim că se duc la interviuri pentru angajare și cer din prima salariu mare și timp redus de lucru. Dar fac asta pentru că, spre deosebire de noi la vârsta lor, ei știu că timpul lor e prețios, că un loc de muncă nu e pentru o eternitate. Nu vor proprietăți, nu vor birouri luxoase. Vor să lucreze de acasă, să fie liberi și să se bucure de viață. Iar asta cred că ar trebui să învățăm și noi de la ei. 

Care dintre poveștile acestor tineri de 25 de ani v-a impresionat cel mai mult? De ce?

M-au impresionat toți. Să alegi ca la 25 de ani să mergi învățătoare într-un sat doar pentru că simți că e de datoria ta să dai mai departe ce tu ai primit de la alții mi se pare un gest de mare dăruire. Să te lupți cu sistemul și să schimbi legi la aceeași vârstă mi se pare din nou lăudabil. Eu la 25 de ani eram extrem de pierdută în detalii, așa că mă uit la acești tineri cu admirație și recunoștință.

Și Pro TV-ul împlinește tot 25 de ani. Cu ce se poate lăuda la această aniversare?

Că spiritul îi e la fel de tânăr ca în prima zi de emisie. Că e cel mai bun, că știe ce e nou, că ne ține pe toți tineri.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare