Cântăreţul de 67 de ani, care tocmai susţinuse un concert pe stadionul Fero Sol din Ciudad de Mexico, a fost salvat de poliţie după ce membrii bandei au înconjurat vehiculul şi s-au urcat pe acoperiş.
Referitor la evenimentele de duminică (29 mai), o sursă a spus: „În primă fază, echipa de securitate a cântăreţului a crezut că sunt doar fani, dar când au început să se urce pe autobuz, situaţia a degenerat într-o clipă. Paul şi echipa lui au fost destul de afectaţi”.
Infractorii au părăsit locul imediat ce au auzit sirenele de poliţie.
Paul McCartney a spus de curând că se bucură să poarte pe umeri greutatea faimei: „Faima poarte să devină destul de enervantă , dar acum am reguli, m-am maturizat într-un sfârşit şi am ajuns să inţeleg ce drepturi am”.