Homepage  / Seriale

Paul Blackthorne („Arcașul”, Universal Channel): „Lance nu se teme de nimic”

Paul Blackthorne („Arcașul”, Universal Channel): „Lance nu se teme de nimic”

de Redactia Tvmania

În serialul „Arcașul”, difuzat în premieră în România de Universal Channel, marțea, la ora 23:00, după un naufragiu violent, playboy-ul miliardar Oliver Queen (Stephen Amell) dispare şi este presupus mort timp de cinci ani, înainte de a fi descoperit în viaţă, pe o insulă izolată din Pacific. Întors acasă, în Starling City, Oliver e decis să îndrepte problemele din familia lui şi să lupte cu nedreptatea. Pentru asta, Queen îl creează pe Arcaş şi face echipă cu fostul soldat John Diggle (David Ramsey), experta în computere Felicity Smoak (Emily Bett Rickards), şmecherul Roy Harper (Colton Haynes) şi asasina internaţională Sara Lance (Caity Lotz), dar ţine totul secret faţă de apropiaţi – adică şi de sora lui, Thea (Willa Holland), care s-a aliat cu cel mai periculos duşman al lui Oliver. Rivalităţile şi prieteniile sunt date peste cap când Oliver trebuie să treacă de cea mai grea încercare de până acum.

Paul Blackthorne

La debutul celui de-al treilea sezon, difuzat acum de Universal Channel, Paul Blackthorne, interpretul Detectivului Lance, a stat de vorbă cu jurnaliștii despre personajul său și ce noutăți aduce sezonul 3 din Arcașul.

Deloc străin de micul ecran, Paul Blackthorne a apărut în serialele „Fluviul ucigaş”, „În jungla oraşului”, „Dosarele lui Dresden” şi „Presidio Med”. În plus, a avut roluri secundare în „White Collar”, „The Gates”, „Escroci de treabă”, „Big Shots”, „24” şi „Spitalul de urgenţă”. Şi a jucat roluri episodice în „Depozitul 13”, „CSI: Miami”, „Burn Notice” şi „Monk”.

Blackthorne locuieşte momentan în Los Angeles.

 

La finalul sezonului doi, am văzut-o pe fata lui Lance, Sara, plecând alături de Liga Asasinilor, dar nu înainte de a-i da surorii ei, Laurel, geaca ei de piele. Se teme Lance de direcţia în care se îndreaptă fetele lor?

Lance nu se teme de nimic! Aţi înnebunit? Ştia clar că Sara are tendinţa de a a se deghiza şi de a lupta cu nedreptăţile şi, ca tată, i-a fost greu să accepte asta. Dar, dacă tragi linie şi aduni, făcea toate astea pentru binele oraşului. În mintea lui, s-a împăcat acum cu ideea că noaptea fiica lui asta făcea. Acum dispare cu barca la finele sezonului doi. Dumnezeu ştie încotro se îndreaptă, dar mereu a fost o mică rebelă. Aşa e ea şi el trebuie să se obişnuiască cu ideea. Dar când Sara îi dă lui Laurel geaca de piele neagră, în mintea lui Lance se trage un semnal de alarmă. Exact asta îi lipseşte acum: ca a doua lui fată, intelectuala şi silitoarea familiei, să devină o fugară nocturnă. Dar şi ea e o femeie foarte încăpăţânată, deci cred că va trebui să se obişnuiască cu situaţia, oricare ar fi ea.

 

Când l-am văzut ultima dată pe Lance nu se simţea foarte bine; scuipa sânge, după ce fusese bătut de unul dintre oamenii lui Slade. Mai are vreo problemă de sănătate sau şi-a revenit complet?

Se simţea rău şi au existat complicaţii, care ies la iveală în primul episod al sezonului trei. A trecut printr-o perioadă lungă de recuperare, clar. Dar, evident, pe măsură ce îşi revine, i se oferă un post nou. Va fi Căpitan acum.

 

Sezonul trecut Quentin şi Laurel au avut o discuţie interesantă despre Arcaş. Laurel încerca să-i spună lui Lance adevărul despre cine e Arcaşul, dar acesta nu o asculta. Ce părere are el acum, în seria a treia, despre Arcaş?

Lance nu mai încearcă să-şi dea seama cine este Arcaşul. E clar că înainte încerca disperat să afle asta, dar acum nu-i mai pasă, pentru că Arcaşul e clar de partea lui. Cu cât e mai distant, la nivel personal sau emoţional, cu atât mai bine. Nu-i pasă cine e pentru că tipul ăsta face lucruri bune în oraş şi de asta îi pasă cel mai mult lui Lance. După cutremur Lance şi-a zis „Stai puţin… Tipul ăsta e de treabă. Nu e chiar ortodox, dar putem colabora”. Şi exact asta face.

 

Crezi că Lance bănuieşte că Oliver Queen e Arcaşul?

Toate drumurile duc la Roma! E clar că are o idee despre cine ar putea fi, dar sincer nu-i mai pasă. Ar putea fi Mickey Mouse, Oliver Queen sau Albă ca Zăpada; nu contează. Face lucruri bune pentru oraş. Doar asta contează.

 

Ce ne poţi spune despre noul post al lui Lance din sezonul trei, cel de Căpitan?

E interesant pentru Lance. A crescut în Starling City. E un tip de clasă medie. E mai apropiat de oameni, ştie numele oamenilor pe care îi întâlneşte pe stradă şi ei îl cunosc pentru că le-a fost alături toată viaţa lui. Promovarea de la postul de poliţist la cel de detectiv a fost una; pe acel post încă avea o legătură cu oamenii. Acum, că e Căpitan, situaţia e foarte diferită. În noul lui post, are de-a face cu mult mai multe probleme politice, hârtii şi lucruri administrative – şi Lance nu prea îşi doreşte toate astea.

 

Va rămâne pe post?

Cred că în adâncul lui nu e deloc sigur că poate ocupa acest post. Nu se simte foarte bine în această postură, dar doar aşa poate reveni la muncă, având în vedere ce i s-a întâmplat. Nu se mai poate întoarce pe stradă, aşa că e timpul să devină antrenor cum ar veni, din jucător. Trece oarecum printr-o criză a vârstei mijlocii… „Cum adică nu mai pot alerga pe străzi? O să înnebunesc!”

 

Lance arată altfel în sezonul trei. Cum s-a ajuns aici?

M-am ras în cap la finalul sezonului doi, simţeam nevoia unei schimbări. Şi apoi m-am gândit „Păi, cred că o să-l las din nou să crească pentru sezonul trei. Ăsta să fie proiectul de care mă ocup în pauza dintre sezoane”. În pauza asta, am ieşit la masă cu Marc Guggenheim şi Andrew Kreisberg (producătorii executivi ai serialului Arcaşul) – şi m-au rugat să-l păstrez aşa. Nici nu mă aşezasem la masă; vorbeam cu cineva în restaurant şi i-am auzit ţipând „O, Doamne… Ne place la nebunie părul tău! Îl păstrezi pentru sezonul trei?”

 

Noul look a trebuit aprobat de şefii postului?

Cum se întâmplă de obicei în restaurantele de la Hollywood, adjunctul postului The CW (care difuzează Arcaşul în SUA – n.r.) era la o masă alăturată. Îl cheamă Thom Sherman şi a spus „Da, îmi place. Cred că e foarte tare. Hai să mai întrebăm câţiva oameni”. Aşa că am păstrat tunsoarea asta. Şi apoi a trebuit să mă asigur că şi Lance ar face asta, pentru că nu putem să ne lasăm vanităţile personale să interfereze cu personajele pe care le jucăm, aşa că am găsit o modalitate de a le împăca pe ambele.

 

Care e motivul din spatele tunsorii lui?

În acest sezon, multe dintre temele şi problemele dezbătute sunt legate de identitate. Toată lumea face introspecţie şi se întreabă „Cine sunt? Cine sunt eu?”. Lance a trecut printr-o schimbare majoră. A avut o problemă de sănătate şi s-a recuperat greu. Dar a supravieţuit. Se poate întoarce în poliţie doar pe un post administrativ; un post superior – şi asta i se oferă. Nu mai poate alerga pe străzi cu băieţii. Îmi imaginez că Lance stătea pe patul de spital, în timpul lungii recuperări, şi se gândea „Ştii ce? Habar nu am cine sunt. Poate dacă mă rad în cap o să par mai tânăr şi o să pot patrula din nou pe străzi cu băieţii?”. Dar nu ăsta e motivul adevărat. Cred că e doar un moment din acela ciudat în care te întrebi „Cine naiba sunt eu?”. Ce e minunant la serialul ăsta, pe măsură ce evoluează, este faptul că straturile devin din ce în ce mai groase. Din punct de vedere actoricesc, e distractiv să te joci cu adevărul şi cu încercarea de a justifica lucrurile.

 

Te-ai temut vreodată că sezonul doi ar putea fi ultimul pentru Lance?

Ultimul pentru Lance? Hei, încă apar în serial! Uite ce e… Serialul ăsta are mize ridicate şi oamenii mor aproape în fiecare clipă. Dacă cineva supravieţuieşte, devine puţin plictisitor, deci trebuie să ai victime importante; nu poate muri mereu un actor care apare episodic sau un actor secundar. Suntem conştienţi că oricine poate fi următorul. Viaţa e viaţă. Într-un serial, indiferent dacă mori sau dacă trăieşti, trebuie să fii recunoscător pentru rol atâta timp cât îl ai. Încă apar în sezonul trei, dar cred că există un singur personaj care nu va muri şi el poartă un arc după el.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton