Nici bine nu s-au terminat filmările pentru „Zori de Zi” (filmul din două părţi închide „Saga Amurg”), că relaţia dintre Robert Pattinson (25 de ani) şi Kristen Stewart (21 de ani) a început să scârţâie.
Sau cel puţin aşa bârfesc persoanele din anturajul lor. O sursă a explicat: „Robert ar putea să fie un bărbat singur în curând – o iubeşte pe Kristen, dar a sugerat că au tot mai puţine lucruri în comun. Kristen vrea să se căsătorească si îşi doreşte o nuntă în stil gotic într-un castel, dar Robert nu este pregătit să se aşeze la casa lui”.
„Relaţia i se pare dificilă în acest moment – Kristen vrea doar să stea împreună şi să se uite la filme sau să asculte muzică. Programul lor agitat îi face să petreacă tot mai puţin timp împreună şi se pare că s-au distanţat unul de celălalt”, a mai spus sursa.
În luna martie, actorii principali din „Saga Amurg” îşi făceau planuri de nuntă.
Robert Pattinson a lansat de curând pe internet un film în care interpretează o nouă melodie de dragoste:
https://www.youtube.com/watch?v=Hr9NDR6mhYc&feature=player_embeddedRobert Pattinson şi Kristen Stewart se întorc în cinematografe pe 18 noiembrie 2011, când va avea premiera prima parte a peliculei „Saga Amurg: Zori de zi”.