Homepage  / Știri / Televiziune

„Patru nunţi şi o provocare” începe pe 4 septembrie

"Patru nunţi şi o provocare" începe pe 4 septembrie

de Redactia Tvmania

Din 4 septembrie, în fiecare miercuri şi joi, de la 20.30, la Pro TV, în cadrul emisiunii "Patru nunţi şi o provocare", miresele se pregătesc să se întreacă pentru o lună de miere de cinci stele! La finalul fiecărei ediţii, mirii care obţin cel mai bun punctaj află pentru ce destinaţie trebuie să-şi pregătească bagajele.

Abu Dhabi, Tenerife şi Sharm el-Sheikh sunt fabuloasele locuri în care îndrăgostiţii care tocmai şi-au unit destinele se pot bucura de o vacanţă de lux. De altfel, Tenerife a fost destinaţia pe care au mizat şi Andra şi Cătălin Măruţă pentru o lună de miere ca-n poveşti.

[imagebrowser id=1378]

„Am văzut fotografii într-o revistă şi ne-au plăcut foarte mult. Aveam referinţe foarte bune de la prieteni care fuseseră acolo, aşa că am mers la sigur”, a povestit Cătălin Măruţă.

În Abu Dhabi, Loredana, antrenoarea de la „Vocea României”, a vizitat cea mai mare moschee din Emiratele Arabe Unite şi a mers în souk, o piaţă aflată în aer liber, unde a gustat tot felul de preparate orientale şi şi-a cumpărat câteva haine arăbeşti.

[imagebrowser id=1379]

„Am văzut pentru prima dată dunele de nisip, pe care le vezi doar în filme, a fost o experienţă incredibilă, parcă eram într-un ocean de nisip, altă planetă, altă lume, parcă nu eram pe Pământ, o linişte incredibilă şi o pace cum numai în asemenea loc poţi să găseşti. Nu am ratat nici ocazia să ne plimbăm cu cămilele”, îşi mai aminteşte Lori.

De Sharm el-Sheikh a rămas impresionat şi Radu Vâlcan.

„E un loc pe care l-aş recomanda oricând ca destinaţie de vacanţă. Îmi plac foarte mult obiceiurile şi tradiţiile din zonă, sunt adevărate provocări pentru orice turist. Apa este absolut senzaţională, şi când spun asta mă refer în special la ce se află în apă. Descoperi o altă lume, un alt univers”, a mărturisit Radu, care nu a ratat nici deliciile culinare specifice zonei.

“Sunt multe delicatese, iar amatorii de carne vor găsi aici locul perfect”, a mai mărturisit actorul.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton