Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Patrick Swayze

Patrick Swayze era sigur că va învinge cancerul

18 August 2011

Deși medicii nu i-au dat mari șanse de supraviețuire când l-au diagnosticat cu cancer de pancreas, actorul era convins că nu va fi răpus de teribila boală, relatează femalefirst.co.uk.

Starul din „Dirty Dancing' (1987) s-a stins din viaţă pe 14 septembrie 2009, la vârsta de 57 de ani.

Patsy Swayze, mama actorului, a spus: „A fost un şoc masiv pentru toţi din familie când am aflat că are cancer. El a fost mereu foarte sănătos. Nu a avut niciodată o boală serioasă sau ceva de genul acesta. Cu toţii am fost devastaţi.

A continuat să lucreze până în ziua în care n-a mai putut şi nu s-a plâns niciodată. Nu părea trist – îşi vedea de treburile lui, iar oamenii nici nu ştiau cât de mult suferă.

Eu ştiam – dar n-a vorbit niciodată despre asta. Era convins că o să trăiască şi nu şi-a pierdut niciodată speranţa. Nu dorea simpatie, doar mergea înainte. Chiar şi când era atât de bolnav încât de-abia se mai ţinea pe picioare, cu greu ne dădeam seama. Nu a vrut să fie o povară'.

Patsy Swayze spune că nu mai poate revedea filmele în care a jucat fiul ei.

„Nu cred că le voi putea revedea vreodată – doare prea mult. Nu ar trebui să trăim mai mult decât copiii noştri'.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare