TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Star trek picard patrick stewart 1116818 1280x0 e1533415724880

Patrick Stewart va reveni în rolul căpitanului Picard într-un nou serial „Star Trek“

6 August 2018

Actorul britanic Patrick Stewart (78 de ani) va reveni în rolul căpitanului Jean-Luc Picard într-un nou serial „Star Trek“ care va fi realizat de CBS All Access. 

Zvonurile privind revenirea lui în acest rol au apărut în urmă cu mai multe luni. Noul serial nu va fi un reboot al „The Next Generation“, ci este descris ca o explorare a următorului capitol al vieţii lui Picard, potrivit The Hollywood Reporter.

„Este un privilegiu să îl avem din nou pe Sir Patrick Stewart în familia «Star Trek». Timp de 20 de ani fanii au sperat ca Jean-Luc Picard să revină, iar ziua aceea a venit“, a transmis Kutzman.

Stewart a confirmat revenirea în franciză, sâmbătă, la o convenţie „Star Trek“ din Las Vegas, unde a fost invitat-surpriză.

„Voi fi mereu foarte mândru pentru că am fost parte din «Star Trek: The Next Generation», dar când am încheiat acel film în primăvara lui 2002, am simţit că timpul meu alături «Star Trek» s-a sfârşit natural“, a spus actorul, care va fi şi producător executiv al noii producţii. „Este o supriză minunată să mă simt încântat de a reveni la Jean-Luc Picard şi să explorez noi dimensiuni prin el.“

 

Serialul „Star Trek: The Next Generation“ a avut şapte sezoane, 170 de episoade, şi a primit 19 premii Emmy şi un premiu Peabody. Stewart a mai jucat rolul căpitanului Picard în câteva dintre lungmetrajele „Star Trek“, între care „Star Trek: Insurrection“ (1998) şi „Star Trek: Nemesis“ (2002).

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...