;
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Dr bruce turner

Patrick Duffy, Bobby din serialul „Dallas”, trăiește o nouă poveste de dragoste

5 November 2020

La 71 de ani Patrick Duffy, Bobby din serialul „Dallas' trăiește o nouă și frumoasă poveste de dragoste. 

Actorul formează un cuplu alături de actrița Linda Purl, în vârstă de 65 de ani, cunoscută pentru rolul din serialul „Happy Days'. Vestea a fost dată de cei doi. Linda a postat pe contul ei de Instagram mai multe clipuri alături de actorul din „Dallas', iar acesta din urmă a oferit un interviu în exclusivitate publicației People în care a vorbit despre relația sa. 

Acesta a precizat că , deși sunt prieteni buni de foarte mulți ani, pandemia a fost cea care i-a adus unul lângă celălalt.

„Sunt într-o relație incredibil de fericită', a dezvăluit actorul, recunoscând că a petrecut perioada de carantină alături de Linda Purl. „Mi-am făcut bagajul și am condus 20 de ore pentru a ajunge la casa ei ca să văd dacă sentimentele sunt reale. Nu am crezut vreodată că voi mai simți așa ceva'.

Actorul a mai povestit că n-ar fi crezut că la vârsta asta ar mai putea să aibă sentimente atât de puternice și că dragostea a apărut atunci când se aștepta mai puțin. 

Patrick Duffy este cunoscut pentru rolul din „Dallas', însă el a jucat și în „Dragoste şi putere' în perioada 2006-2011. El a fost căsătorit cu Carlyn Rosser, o balerină de succes, timp de 41 de ani, până la moartea acesteia, în 2017. Patrick și soția sa au avut împreună doi copii, Padraig Terence şi Connor Frederick și patru nepoți.

Purl a fost căsătorită de patru ori, cu Desi Arnaz Jr. (1980–1981), scenaristul William Broyles Jr. în 1988, divorțul fiind finalizat în 1992, scenaristul Alexander Cary, (1993 – 1999) și James Vinson Adams (2006 – 2011).

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare