; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Daily Instagram Posts

Patrick Dempsey are o surpriză pentru fani. Ce le-a pregătit în cel mai nou film al său

30 April 2021

Patrick Dempsey (55 de ani) le-a făcut o mare bucurie fanilor săi când a anunțat, în luna ianuarie, că el și Amy Adams vor juca într-o continuare a filmului „Magie în New York’ (2007).

Recent, Dempsey a oferit mai multe detalii privitoare la noua peliculă „Enchanted', printre care și un amănunt amuzant: actorul va cânta în noul film. Iar asta, spune el, e ceva ce nu a făcut niciodată în public, „dintr-un motiv clar', scrie ew.com.

 Vezi galeria foto >

„Voi cânta pentru prima oară. Nu am mai cântat niciodată în public – dintr-un motiv clar. Așa că… va trebui să mă suportați. Sper că fanii mă vor accepta', a spus Dempsey, care a continuat:

„Dar m-au pregătit pentru succes, iar versurile sunt foarte distractive. Numerele au o coreografie cu adevărat grozavă. Iar premiza va fi interesantă'.

Starul din „Greys Anatomy', care s-a întors în cel mai recent sezon al serialului cu medici pentru un rol episodic, crede că „Disenchanted' va fi un film „perfect pentru vremurile pe care le trăim'.

Când încep filmările la noul film

În filmul „Magie în New York’ / „Enchanted’, regizat de Kevin Lima, lumea personajelor de basm se întâlnea cu lumea din New York-ul contemporan. Giselle (Amy Adams), o prințesă din regatul Andalasia, era exilată în New York-ul zilelor noastre de malefica regină Narissa (Susan Sarandon). Aici, fermecătorul avocat Robert Philip (Patrick Dempsey) o ajuta să înțeleagă mai multe despre iubirea din lumea reală. Filmul a fost imediat îndrăgit de public, iar fanii se bucură cu siguranță acum, când s-a anunțat că va exista și o continuare a poveștii. 

Patrick Dempsey a mai spus că filmările la noua peliculă, care se va numi „Disenchanted’, vor începe în primăvară.

Acțiunea noului film va fi plasată la zece ani după cea din „Magie în New York’. Acum, Giselle (Amy Adams) se întreabă dacă este cu adevărat fericită și, din greșeală, întoarce pe dos atât lumea Andalasiei, cât și pe cea a new-yorkezilor pe care a ajuns să-i cunoască.

Se zvonește că James Marsden, care l-a interpretat pe prințul Edward în primul film, s-ar putea alătura distribuției. 

Sursa foto: Hepta

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare