Homepage  / Articole

„Pariu cu viaţa”, serialul muzical al toamnei la Pro TV

„Pariu cu viaţa”, serialul muzical al toamnei la Pro TV

de Redactia Tvmania

Pro TV lansează în această toamnă primul serial muzical cu şi despre tineri, „Pariu cu viaţa”, a cărui poveste urmăreşte destinele membrilor unui trupe construite special cu această ocazie, „La-La Band”.

„Pariu cu viaţa” încearcă să valorifice apetitul telesepectatorilor din întreaga lume pentru producţii de acest gen. Seriale precum „Glee”, „Rebelde”, „Britannia High” au înregistrat audienţe spectaculoase şi s-au transformat în adevărate fenomene pop-culturale, generând isterie în rândul fanilor de pretutindeni.

20 de adolescenţi fac parte din „La-La Band” (foto mic), noii RBD ai României, ei fiind aleşi din 30.000 de tineri înscrişi la castingul organizat de MediaPro Pictures în lunile decembrie şi februarie.

Printre ei se numără: Dorian Popa, cel mai sexy membru al trupei, Alina Eremia, „vocea de aur” din „La-La Band”, Sore Mihalache, care a făcut parte din trupa „Crazy Win” şi de curând a lansat o piesă interpretată alături de Smiley, Cristina Ciobănaşu, cunoscută telespectatorilor din serialele „Îngeraşii”, „Aniela” şi „Iubire şi onoare”, difuzate Acasă, şi numeroşi alţii.

În noul serial joacă şi Diana Dumitrescu (foto mare, credit Ducu Ion), care nu a vrut să compare povestea nici cu serialele străine „Rebelde” ori „Glee”, nici cu producţia protv-istă „Cu un pas înainte”:

„Ca întotdeauna, va fi ceva nou, inovator, care sper eu va prinde tot publicul din România. Personajul meu este Andreea Rădulescu şi este o divă ce lucrează în televiziune”, a spus Diana pentru TVmania.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton