Homepage  / Articole

Ioan Paul al II-lea, cel mai iubit Pontif

Ioan Paul al II-lea, cel mai iubit Pontif

de Redactia Tvmania

Papa Ioan Paul al II-lea a condus Biserica Catolică vreme de 26 de ani.

Moartea Papei Ioan Paul al II-lea la 2 aprilie 2005, la vârsta de 84 de ani, a lăsat în urmă mulţi credincioşi îndureraţi care vedeau în el mai mult decât un cleric. Papa avea acea bunătate, acea dragoste de oameni pe care nu a ezitat să şi-o manifeste în cei 26 ani de Pontificat.

În 2009, la comemorarea a patru ani de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, Vaticanul a organizat o ceremonie specială, iar la ora 21.37 (ora morţii sale) au fost trase clopotele Bazilicii San Pietro, dar şi ale tuturor bisericilor de pe teritoriul Poloniei, ţara sa de origine.

Ultimele sale cuvinte, “Pace şi unitate în toate bisericile din întreaga lume”, au fost rostite de la fereastra dormitorului său, în ziua de Paşte, pe 27 martie 2005.

“Dragostea este cea care converteşte inimile şi oferă pacea”, avea să scrie Papa într-un mesaj pe care însă nu a mai apucat să-l rostească. Fostul cap al Bisericii Catolice a fost răpus de septicemie, însă suferea de mai mulţi ani de Parkinson.

De-a lungul Pontificatului său, Papa a fost interesat de respectarea drepturilor omului, de  afirmarea identităţii popoarelor şi de rezolvarea unor conflicte privind pacea internă din ţări precum Nicaragua, Chile sau Cuba.

Papa Ioan Paul al II-lea a întărit dialogul cu ortodoxia şi a susţinut rolul social al Bisericii.

Primul în toate

Papa Ioan Paul al II-lea (pe numele său de mirean Karol Wojtyla) a fost ales ca Suveran Pontif la doar 58 de ani, la 22 octombrie 1978, el având la acea dată titlul de Cardinal.

A fost primul Papă polonez şi primul de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian al VI-lea. El şi-a luat numele de Papa Ioan Paul al II-lea din respect pentru predecesorul său, Papa Ioan Paul I, care a murit după doar 33 de zile de Pontificat.

Papa Ioan Paul al II-lea a condus Biserica Catolică sub deviza “Totus tuus” (“Al Tău întrutotul”) el fiind devotat Fecioarei Maria. A fost primul Papă care a vizitat o sinagogă, cea de la Roma, precum şi o moschee, Omeyyada din Damasc, Siria.

În 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a ajuns şi în România, el fiind de altfel primul Papă care a vizitat o ţară ortodoxă de la Marea Schismă din 1054. Pontificatul său a fost al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice în urma Sfântului Petru şi al lui Pius al IX-lea.

Acuzele de pedofilie macină Biserica Catolică

Succesorul Papei Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict al XVI-lea, s-a aflat în ultima perioadă în centrul unor scandaluri privind mai multe cazuri de pedofilie.

Papa Benedict al XVI-lea e un Pontif controversat.

Presa germană a fost cea care a semnalat faptul că un preot condamnat pentru abuzuri asupra copiilor a primit o nouă parohie în anii ‘80, când actualul Papă era arhiepiscop de München.

Mai mult, Papa l-a adăpostit pe acesta în dioceza sa. Alt scandal a mai apărut de curând în Irlanda, unde mai mulţi preoţi au fost învinuiţi că au întreţinut relaţii sexuale cu minori.

Vaticanul se confruntă de foarte mulţi ani cu mii de acuzaţii de pedofilie (cele mai multe fiind înregistrate în America), de aceea, celibatul sacerdotal a fost adus din nou în discuţie, fără niciun rezultat însă.

Papa Benedict al XVI-lea a respins orice modificare a regulii celibatului preoţilor catolici subliniind caracterul sacru al acestei tradiţii. La rândul său,Vaticanul a dezaprobat orice implicare a Papei în scandalurile care au afectat Biserica Catolică germană în ultimele săptămâni.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton