Echipa olteană se deplasează în Ucraina pentru partida cu Dnipro Dnepropetrovsk din grupa E a celei de-a doua competiţii europene inter-cluburi.
Brazilianul Eric (foto dr.) şi colegii săi de la Pandurii nu mai au nicio miză în afară de palmares în această etapă a competiţiei, după ce au obţinut doar un punct din primele patru meciuri, pierzând de două ori cu Fiorentina şi o dată pe teren propriu, cu Dnipro, şi remizând în deplasarea de la Pacos Ferreira.
De cealaltă parte, cei de la Dnipro ocupă locul doi în grupă, cu nouă puncte, la trei în urma liderului Fiorentina, care şi-a câştigat toate cele patru meciuri.
Tot astăzi mai sunt programate o sumedenie de partide interesante din Europa League, printre care şi întâlnirea dintre Swansea şi Valencia. În turul disputat în oraşul spaniol, echipa din localitate a fost învinsă, surprinzător, cu 3-0 de clubul galez care activează în Premier League.
Iată programul complet al partidelor de Europa League difuzate azi de posturile noastre:
17.00, Dolce Sport 1 şi Digi Sport 1, Şahtior Karagandy – PAOK Salonic
19.00, Digi Sport 1, Anji Makhachkala – Sheriff Tiraspol
20.00, Digi Sport 2, Tromsø – Tottenham
20.00, Digi Sport 3, Sevilla – Estoril
20.00, Dolce Sport 2, Legia Varşovia – Lazio Roma
22.00, Dolce Sport 1 şi Digi Sport 1, Dnipro – Pandurii Târgu Jiu
22.00, Digi Sport 2, Swansea – Valencia
22.00, Dolce Sport 2, Pacos Ferreira – Fiorentina
23.00, Digi Sport 3, Ludogoreţ – PSV Eindhoven