„Pamela, a love story” este un documentar în care Pamela Anderson va vorbi despre cariera sa vastă, căsătoriile, inimile frânte și, da, despre celebra caseta furată.
„Pamela, a love story” este un documentar în care Pamela Anderson va vorbi despre cariera sa vastă, căsătoriile, inimile frânte și, da, despre celebra caseta furată.
Primul trailer al filmului documentar ce o are în prim plan pe Pamela Anderson a fost lansat recent de cei de la Netflix. „Nu sunt o domnișoară în primejdie”, spune Anderson în teaser. „Am ajuns din cauza mea în situații nebunești și am supraviețuit”.
Spre deosebire de serialul Hulu, „Pam & Tommy”, documentarul „Pamela, a love story” a fost prezentat ca fiind o descriere exactă a vieții lui Anderson, susținută de interviuri exclusive și imagini inedite, scrie esquire.com.
Premiera „Pamela, a love story” / „Pamela, o poveste de dragoste” se lansează pe Netflix pe 31 ianuarie 2023.
„Un portret intim care dezvăluie latura umană a uneia dintre cele mai voluptoase blonde din lume. Pamela, o poveste de dragoste urmărește traiectoria vieții și carierei Pamelei Anderson, o fată simplă dintr-un orășel de provincie, care devine sex-simbol internațional, actriță, activistă și mamă iubitoare”, se arată în descrierea oficială a documentarului Netflix.
Potrivit Vanity Fair, Pamela Anderson a început să lucreze la acest proiect cu ani în urmă, iar între timp a aflat de proiectul „Pam & Tommy”. Se pare că actrița a fost luată prin surprindere de respectivul proiect, ba chiar a refuzat să își dea acordul pentru producerea acestuia.
Acum, cu ajutorul documentaristului nominalizat la Emmy, Ryan White, Anderson are șansa de a-și spune propria poveste. „Am blocat acea casetă furată din viața mea pentru a supraviețui”, dezvăluie Anderson în trailer. „Iar acum, când revine la suprafață, mă simt rău. Vreau să preiau controlul narațiunii pentru prima dată.“
Sursa foto: Netflix