Homepage  / Seriale / Telenovele

„Păcatul și rușinea”, cu Gabriel Garko și Manuela Arcuri, continuă cu sezonul 2 la TVR 2

„Păcatul și rușinea”, cu Gabriel Garko și Manuela Arcuri, continuă cu sezonul 2 la TVR 2

de Redactia Tvmania

Din 8 mai, TVR 2 aduce telespectatorilor săi, în serile de sâmbătă, sezonul 2 din serialul italian „Păcatul și rușinea”, în care personajele interpretate de Gabriel Garko și Manuela Arcuri încearcă să lase trecutul în urmă și să-și refacă viața în Italia de după Al Doilea Război Mondial. 

 

Gabriel Garko (48 de ani) recunoaşte că frumuseţea i-a adus multe avantaje în carieră. „Cu siguranţă, la început, aspectul meu fizic a contat”, spune el. Însă starul italian a demonstrat, cu fiecare rol pe care l-a avut, cât de important este să fie „un actor versatil”. Aşa că, după ce l-am văzut jucându-l pe mafiotul Tonio Fortebbracci timp de 5 sezoane în „Onoare şi respect”, putem să-l urmărim, tot la TVR 2, dându-i viaţă unui nazist. Nito Valdi, personajul său din serialul „Păcatul şi ruşinea”, este un tânăr fără familie, a cărui fire impulsivă îl împinge la acte de violenţă. La sfârşitul anilor 1930, în Roma controlată de fascişti, destinul lui Nito se împleteşte cu cel al frumoasei Carmen Tabacchi (Manuela Arcuri), militantă pentru libertate. Cei doi se îndrăgostesc, însă, la un moment dat, Nito e respins de Carmen. Furios, bărbatul intră în rândurile fasciştilor şi jură să se răzbune pe femeia iubită şi pe familia ei. Drumurile lor se întretaie pe parcursul a 30 de ani, într-un carusel de intrigi pasionale și alianțe dubioase, timp în care şi Italia trece prin transformări radicale. 

„În „Păcatul și rușinea”, joc rolul unui nazist, un personaj foarte rău. Rolul interpretat de mine a reușit să stârnească multe emoții negative. În perioada în care l-am jucat pe Nito Valdi am primit scrisori de amenințare, iar fanii au venit acasă la mine, dar nu cu intenții bune”, declara actorul în vara lui 2018 în timpul festivalului Cerbul de Aur de la Brașov, unde a fost invitat special.

Sezonul 2 din „Păcatul şi ruşinea” („Il peccato e la vergogna”) a fost lansat în 2014, la patru ani după primul sezon, și are 10 episoade. 

Au avut o aventură

Cu Manuela Arcuri (44 de ani), colega lui din „Păcatul şi ruşinea”, Gabriel – care toamna trecută a anunțat public că e homosexual, pentru că, potrivit propriilor declarații, nu mai putea trăi în minciună – a mai jucat şi în serialul „Onoare şi respect”. 

Cei doi ar fi avut chiar o aventură la începutul filmărilor pentru „Păcatul şi ruşinea”, în vara lui 2009, relație despre care Manuela Arcuri povestea toamna trecută, după anunțul lui Garko, că „Nu pot spune că povestea noastră a fost falsă sau înscenată. Eu eram îndrăgostită, iar între noi era o puternică atracție fizică, ne plăceam foarte mult. A durat puțin, e adevărat, dar pentru perioada aceea scurtă de timp, el a fost iubitul meu: pentru mine totul a fost adevărat”, a povestit Arcuri.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton