Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

(P) O vopsitorie în câmp electrostatic care merită toată atenția!

de Redactia Tvmania

Vopsirea în cap electrostatic este acel proces prin care o suprafață metalică este pulverizată cu vopsea încărcată electric. Sarcina electrică se obține prin atașarea unui electrod încărcat negativ la obiectul metalic. O acoperire cu pulverizare electrostatică încărcată pozitiv este apoi aplicată pe suprafață iar aceste sarcini opuse, creează o atracție magnetică care atrage vopseaua pe suprafață. 

Există multe motive pentru care vopsitorii profesioniști folosesc vopsea electrostatică, așa că, iată care sunt trei dintre cele mai importante avantaje ale procesului de vopsire electrostatică:

  1. Prin vopsirea în câmp electrostatic, pierderile sunt minime

Așa cum am menționat anterior, vopsirea prin pulverizare electrostatică implică încărcături electrice opuse iar conform legilor fizicii, se produce o atracție, de exemplu precum în cazul magneților. Această atracție magnetică se referă la faptul că că vopseaua sub formă de pulbere este de fapt atrasă de suprafața respectivă care necesită vopsirea. Datorită faptului că acea vopsea care se pierde este într-o cantitate extrem de mică sau chiar inexistentă putem considera fapul că se va economisi o sumă importanta de bani, reprezentând atât un avantaj pentru vopsitor, cât și pentru beneficiar.

Aceeași atracție magnetică care reduce sau elimină definitiv pierderile, facilitează de asemenea, acoperirea uniformă. Toate particulele de vopsea au o sarcină pozitivă. Aceste sarcini asemănătoare fac că particulele să se respingă reciproc atunci când sunt pulverizate pe suprafață și din această cauză, vopseaua se întinde uniform. Astfel, un aspect pozitiv se refera și la faptul că, nu veți avea nevoie de atât de multe straturi de vopsea pentru a obține un aspect îngrijit și uniform. Astfel, putem spune că și din punct de vedere estetic, rezultatul vă fi unul extrem de reușit.

2. Vopsirea în camp electrostatic, poate avea și rol de protecție pentru suprafețele metalice.

Acest tip de vopsitorie nu numai că adaugă atracție și facilitează și procesul de vopsire în sine, dar servește și că strat protector. În cazul metalului, protejarea acestuia de elemente este crucială. Ori de câte ori apar reacții chimice între un metal și factori de mediu, poate rezulta coroziunea, adică rugina își vă face apariția. Există diferite tipuri de coroziune, iar unele dintre ele sunt previzibile.

Deși este imposibil să eliminați complet apariția ruginii și a altor forme de coroziune, exceptând bineînțeles situația în care este vorba despre metale prețioase, acestea se pot încetinii extrem de mult. Unul dintre modurile prin care acest lucru este posibil, constă în apelarea la aceste servicii de vopsire în camp electrostatic. 

3. Pentru că mediul înconjurător este important pentru toți oamenii, vopsirea în câmp electrostatic este și un proces ecologic

Datorită situației explicate mai sus, a faptului că aceasta cantitate de particule de vopsea care sunt emise în aer este una extrem de redusă, avem practic mai putină poluare deoarece cantitatea de substanțe nocive emise în atmosferă, este una mult mai redusă. Folosirea metodelor prietenoase cu mediul înconjurător nu numai că aduce beneficii generațiilor noastre viitoare, ci ne poate ajuta și în prezent. 

O soluție optimă prin care puteți vopsi electrostatic orice tip de suprafață metalică și nu numai, o veți găsi la numai un simplu click distanță, accesând site-ul celor de la Electrostatica.ro. La această vopsitorie in camp electrostatic veți putea găsi acea soluție disponibilă la un raport calitate/preț extrem de avantajos, la final având posibilitatea de a vă bucura de un serviciu de vopsitorie la care nici nu puteați să visați înainte. În plus, este de menționat și faptul că, pe lângă serviciile de vopsire în câmp electrostatic, cei de la Electrostatica.ro pune la dispoziția clienților și tot ceea ce înseamnă soluții pentru protecția și recondiționarea de suprafețe cu materiale lichide, finisarea lemnului în camp electrostatic, precum și sablarea și curățarea suprafețelor.

Nu uitați, în momentul în care trebuie să apelați la astfel de servicii, cât de esențial este să alegeți o echipă de profesioniști. Vopsirea în camp electrostatic nu vine cu o tehnica anume, deci nu este un proces greu de realizat. Însă, există o mulțime de situații în care fie aparatura utilizată în procesul de vopsire, fie vopseaua în sine, nu au fost de calitate, iar ulterior într-un timp foarte scurt, stratul de vopsea a început să cedeze. Pentru a evita orice fel de situație neplăcută, sunteți încurajați să apelați strict la un set de servicii superioare calitativ. În cazul în care nu ați ales o echipă de profesioniști, veți putea pierde sume importante de bani, deoarece vă trebuie să o luați de la capăt. Investind în serivicii de cea mai bună calitate încă de la bun început, lucrarea vă fi una durabilă și astfel veți putea considera faptul că ați făcut o alegere inteligentă.

În concluzie, vopsirea în câmp electrostatic prin pulverizarea vopselei este o modalitate minunată de a economisi bani, de a fi ecologic și de a obține un strat foarte rezistent în timp, chiar și în condiții meteorologice serioase. Dacă dispuneți de echipamente, utilaje și așa mai departe, ce necesită o vopsire de calitate în câmp electrostatic, atunci nu ezitați să luați legătură cu echipa Electrostatica.ro, deoarece este vorba despre o echipă serioasă și de încredere, care site ce face și care oferă exact acele serivicii pe care cu siguranță foarte mulți dintre dumneavoastră le căutați. Pentru echipa Electrostatica.ro, nevoile clienților sunt plasate pe primul loc, aceștia având în dotare numai aparatură profesională, precum și vopseluri și alte produse și accesorii necesare de calitate. În plus, așa cum este și firesc, personalul este unul extrem de priceput, având o experiență importantă în mânuirea acelui pistol special pentru pulverizare

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te