; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ozcan deniz

Özcan Deniz ar putea ajunge la închisoare! Ce se întâmplă cu actorul turc

11 March 2021

În cazul plângerii făcute la poliție de fosta lui soție, Feyza Aktan, actorului turc Özcan Deniz, autoritățile au terminat cercetările, scrie presa locală, procurorul cerând pedeapsă cu închisoarea pentru pârât. 

 

Ce coșmar pentru Özcan Deniz, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți actori din Turcia, pe care telespectatorii români îl știu din seriale precum „Mireasa din Istanbul' sau „Ziua în care mi s-a scris destinul'! Și ce lovitură de imagine pentru actorul ale cărui personaje, pe micile ecrane, sunt întotdeauna niște gentlemani!

 

La începutul anului, Feyza Aktan (29 de ani), fosta lui soție și mama unicului său fiu, Kuzey (2 ani), l-a reclamat la poliție pe Özcan Deniz (48 de ani) pentru abuz fizic și psihic. E important de menționat că foștii soți luptă fără menajamente pentru custodia copilului lor, dar chiar și așa, amănuntele din plângere erau cel puțin uluitoare: tânăra detalia că actorul a bătut-o în mai multe rânduri, că a amenințat-o cu pistolul și a ars-o cu țigara, că a forțat-o să semneze documente care erau clar în defavoarea ei. 

 

La momentul respectiv, Özcan Deniz a negat vehement că ar fi vinovat de așa ceva, atrăgând atenția asupra faptului că fosta lui soție, de care a divorțat pe repede înainte în vara lui 2019, după doar 15 luni de căsnicie, nu are dovezi și că vrea clar să-i facă rău, pentru că plângerea venea chiar în preajma lansării celui mai nou proiect al lui, serialul „Seni Çok Bekledim'.

 

Acum, după încheierea anchetei autorităților, la dosar ar exista, scrie presa turcă, un certificat medico-legal adus de Feyza Aktan care atestă că a primit îngrijiri medicale pe 15 iunie 2019, la un spital din cartierul Levent din Istanbul, deși atunci nu a spus ce i s-a întâmplat și nici nu l-a acuzat pe Özcan Deniz. Oricum, în baza rezultatelor anchetei, procurorul de caz a trimis dosarul mai departe judecătorului și cere pedeapsă cu închisoarea pentru agresor, între șase luni și un an și șase luni. Dacă actorul va fi găsit vinovat sau nu, asta se va decide în cadrul unui viitor proces. 

 

Între timp, nici pe plan profesional Özcan Deniz nu o duce prea bine. „Seni Çok Bekledim', serialul lansat relativ recent la Star TV, pentru care este protagonist, scenarist și producător (plătit cu un salariu record de 5 milioane de lire turcești), are audiențe dezamăgitoare și, dacă nu se schimbă nimic, nu pare să aibă viață lungă. În afară de asta, tot scandalul în care e implicat Özcan Deniz o pune într-un situație ingrată pe partenera lui, frumoasa İrem Helvacıoğlu. Aceasta a devenit celebră și a fost foarte apreciată după serialul „Lacrimi la Marea Neagră', unde avea rolul unei femei abuzate de soț. De atunci, actrița a militat împotriva violenței domestice de nenumărate ori. 

 

 

 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 

 

O postare distribuită de Özcan Deniz (@ozcandeniz)

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare