Homepage  / Vedete / Vedete străine

Özcan Deniz iubește din nou. Cine i-a furat inima actorului din „Mireasa din Istanbul”

Özcan Deniz iubește din nou. Cine i-a furat inima actorului din „Mireasa din Istanbul”

de Redactia Tvmania

Özcan Deniz trăiește o nouă poveste de dragoste, iar noua lui iubită este cu 23 de ani mai tânără decât el. Vestea a apărut la scurt timp după actorul turc a fost acuzat de fosta lui soție de violență domestică.

Vedeta din „Mireasa din Istanbul” formează în prezent un cuplu cu frumoasa Samar Dadgar, un designer vestimentar de origine iraniană.

Potrivit Hürriyet Daily News, Özcan Deniz (49) și Samar Dadgar (26) au început să iasă împreună vara trecută.

Vedeta din „Mireasa din Istanbul” a divorțat în iunie 2019 de Feyza Aktan. Numele său a fost legat recent de un scandal iscat chiar de fosta lui soție, care l-a acuzat de violență domestică. Aktan a povestit în presă cum soțul său de la acea vreme a lovit-o și a amenințat-o că va folosi pistolul fratelui ei pentru a o omorî.

La „acuzele scandaloase” ale lui Aktan, actorul turc a răspuns prin intermediul unui comunicat, în care a explicat că nu acceptă nimic din ce a spus fosta sa soție despre el în presă și în social media. Astfel, Özcan Deniz a negat că ar fi fost vreodată violent față de Feyza.

Özcan a adăugat că nu va mai face alte comentarii cu privire la acest scandal, pentru că acestea ar putea să îi facă rău copilului său peste ani. 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton